Antena Meniu Search
x

DIICOT a pus mâna pe gruparea care a creat „Super Leul”, cel mai bun fals din istoria României (Foto)

Procurorii DIICOT au ajuns la cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, gruparea fiind responsabilă de scoaterea pe piață a ”Super Leul”, un fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 24.06.2020, 13:09

  • 17.065 bancnote de 100 lei, adică 1.706.500 lei este suma pe care au falsificat-o membrii grupării.
  • Perchezitiile au vizat cinci adrese din București și Bușteni.

17.065 bancnote de 100 lei, adică 1.706.500 lei este suma pe care au falsificat-o cei trei membri ai unei grupări de falsificatori de bancnote din România. 

Procurorii DIICOT îi urmăresc din 2014, momentul în care au fost descoperite primele bancnote ilegale, pe care nici măcar casierii din bănci nu au reușit să le identifice, ele fiind recunoscute doar în centrele de numărare a banilor.

Perchezițile la cei care au scos pe piață bani falși au vizat cinci adrese din București și Bușteni.

Perchezitii la cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume

Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.

În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume. 

Gruparea a produs cele mai bune falsuri din istoria României

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic ”SUPER LEU”.

17.065 bancnote de 100 lei, adică 1.706.500 lei este suma pe care au falsificat-o

Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei.

În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals. 

Trei persoane audiate

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, al ofițerilor Europol, al ofițerilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al specialiștilor din cadrul Băncii Naționale a României și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » DIICOT a pus mâna pe gruparea care a creat „Super Leul”, cel mai bun fals din istoria României (Foto)