Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul Spitalului Victor Babeș din Capitală: "Am ajuns din eroi, criminali"

Directorul Spitalului Victor Babeș din Capitală, dr. Simon Florescu, a povestit cazurile tragice din spitale, când o familie întreagă ajunge cu COVID și nu pleacă toți acasă, din cauza formelor grave. În aceste condiții, medicul spune că e dureros să audă cum medicii sunt catalogați drept criminali.

de Redactia Observator

la 30.03.2021 , 17:49

Directorul Spitalului Victor Babeș din Capitală: "Am ajuns din eroi, criminali" - Shutterstock

Medicul Simin Florescu, director la Spitalul Victor Babeș din Capitală, a spus, marți, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, cum ajung la spitale familii întregi de pacienți, iar unii fii sau fiice tocmai și-au înmormântat părintele.

„Privim cu maximă îngrijorare la ce se întâmplă în jurul nostru și în spitalul nostru. În ultimele luni observăm cu foarte mare durere cum apar familii întregi bolnave, care se îmbolnăvesc în cascadă, în care fiii și fiicele vin și ne spun că tocmai și-au îngropat părinții, care vin și ne spun și eu sunt bolnavă și vă rog internați-mă, la care apar ulterior și copiii. Nu e nimic tragic sau romanțat. E o situație reală și noi trebuie să ne ocupă de toți, să avem grijă atât de starea lor fizică, cât și de problemele lor psihologice care apar în acest context”, a povestit Simin Florescu, potrivit Mediafax.

Din eroi, torţionari

Articolul continuă după reclamă

Medicul atrage atenția că deși sunt statistici cu modul în care evoluează boala, nimeni nu poate ști dinainte ce fel de formă a bolii va avea, iar în aceste condiții, singura formă de apărare este masca.

„Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniță sau un căluș. Masca este un mijloc de protecție. Nu este nici botniță, nici căluș, ci un mijloc de a ne proteja de o boală. Atât!”, a mai spus directorul de la „Victor Babeș”.

În privința atitudinii față de personalul medical și auxiliar, dr. Simin Florescu spune că medicii sunt stupefiați de modul în care au ajuns din eroi, torționari.

„Noi suntem destul de stupefiați uitându-ne cum am ajuns din eroi, torționari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze mai departe. Pot să vă spun că deja toți colegii mei privesc doar puțin amuzați la aceste etichete”, spune medicul.

Aceasta spune că oricâte etichete li se vor pune, atât ea, cât și colegii ei, vor continua să își facă meseria.

„Dar totuși devine la un moment dat dureros să îți petreci aproape toată ziua în spital, aproape toate nopțile, în gărzi, și apoi să fii etichetat ca și criminal, psihopat, terorist. Nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm”, mai spune dr. Simin Florescu.

Citeşte şi: Vlad Voiculescu: Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de infirmieri, de asistente

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Directorul Spitalului Victor Babeș din Capitală: "Am ajuns din eroi, criminali"