Doar 24 de paturi mai sunt libere la ATI pentru bolnavii Covid-19 în întreaga ţară
Doar 24 de paturi mai sunt libere pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, la nivel naţional, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere, conform datelor anunţate luni de autorităţi.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
”La nivel naţional există 1311 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 271 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 24 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment.”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Situaţia paturilor libere la ATI
Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. ”Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, precizează autorităţile.
Situaţia paturilor ATI destinate pacienţilor de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, neocupate: Argeş -1, Bacău 1 , Brăila - 1, Braşov - 1, Constanta - 8, Dolj - 4, Mureş - 1, Timiş - 2, Vrancea -5.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰