Doi bătrâni din Neamţ, bătuţi şi lăsaţi fără pensie. S-au trezit cu hoţii în casă, în toiul nopţii
Momente de groază pentru doi bătrâni din Neamţ, care s-au trezit cu mai mulţi indivizi în casă, în toiul nopţii. Hoţii au intrat peste ei şi le-au luat pensia.
Momente de groază pentru doi bătrâni din Neamţ, care s-au trezit cu mai mulţi indivizi în casă, în toiul nopţii. Hoţii au intrat peste ei şi le-au luat pensia.
Oamenii s-au trezit în noaptea de vineri spre sâmbătă cu tâlharii în casă.
Polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 1:30, despre faptul că în satul Stejaru, din comuna Pângărați, a avut loc o infracțiune de tâlhărie.
"Colegii mei, din cadrul Postului de Poliție Pângărați au intervenit imediat, iar din primele cercetări efectuate au stabilit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în locuința a doua persoane în vârstă, de unde au sustras suma de 600 de lei, după care au fugit de la fața locului", a declarat pentru stiri-neamt.ro Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
"Bine că nu mi-au scos dinţii!"
Cele doua persoane nu au suferit leziuni, în acest moment fiind în afara oricărui pericol.
"Au început să mă bată… bine că nu mi-au scos dinții… nu mă omorâți, vă rog frumos…", le-ar fi spus bătrâna de 80 de ani hoţilor.
În cauză a fost deschis un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere a acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰