Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dorel și-a dat din nou examenul. Toaletă cu uşă şi pereţi transparenţi, în mijlocul pieței din Pașcani

Dorel loveşte din nou, în Paşcani. A făcut lucrări la vedere într-o piaţă din oraş. Toaleta publică are ușa transparentă. La fel şi dușurile și grupul sanitar. Iar totul se vede din stradă. Primarul are însă o explicaţie: nu terminase colantarea lor. Dar nici măcar a doua încercare n-a fost mai fericită. Materialul folosit nu este suficient de opac şi tot se vede prin el. 

de Angela Bertea

la 24.07.2025 , 20:55

Într-o piaţă din Pașcani, modernizarea s-a făcut cu toată transparenţa, nimic nu e ascuns, iar intimitatea nu e o opţiune. 

Fiecare investiție făcută din bani publici trebuie făcută cu transparență maximă. Lucru luat mult prea în serios, chiar ad litteram, în momentul în care a fost realizată o toaletă publică, unde totul a fost lăsat la vedere pentru o perioadă.

Toaleta publică are uşă transparentă. Şi nu e nicio tehnologie la mijloc prin care geamul să devină opac. La vedere sunt şi dușurile și grupul sanitar. Iar priveliştea se vede din stradă.

Articolul continuă după reclamă

"Trebuia unul prin care să nu se vadă. Nu aş merge niciodată. Ar trebui să pună un autocolant prin care să nu se vadă", spune o persoană.

"Să remedieze toate defecțiunile astea care sunt. Nu-i normal", a completat altcineva.

 Lucrările la vedere au fost recepţionate de primar.

"Acum trei săptămâni de zile am declanșat procesul de recepție finală. Chestiunea asta cu toaletele s-a observat acum 3 săptămâni de zile și s-au remediat lucrurile", a declarat Marius Pintilie, primarul oraşului Pașcani.

Dar tot de mâna unui Dorel. Geamurile s-au colantat, dar superficial. Întreaga investiţie a costat 10 milioane de lei.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Dorel și-a dat din nou examenul. Toaletă cu uşă şi pereţi transparenţi, în mijlocul pieței din Pașcani