Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două familii din Crevedia au rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă. Când a izbucnit incendiul, proprietarii dormeau

Două familii din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au rămas fără case în plină iarnă! Un incendiu puternic, izbucnit la miezul nopţii, le-a distrus gospodăriile. Din fericire, nu sunt victime, însă pagubele sunt uriaşe. Vâlvătaia ar fi pornit de la un scurt circuit produs într-un garaj. 

de Redactia Observator

la 05.01.2023 , 08:11

Martor: Ne-am trezit când se auzea bubuitura. 

Când a izbucnit incendiul, proprietarii dormeau. Au fost treziţi de vecini şi au reuşit să iasă la timp din casele în flăcări. 

Martor: Am crezut că sunt bubuituri de la petarde. Dar nu. Soţia a văzut că la vecini a luat foc şi ne-am alertat toţi. Ne-am sunat unul pe celălalt şi, bineînţeles că am sunat la pompieri. 

Vezi și

Cum flăcările erau extrem de puternice şi ameninţau să se extindă, iar fumul gros a acoperit cerul localităţii Crevedia, mai multe autospeciale ale pompierilor, venite şi din Capitală, au ajuns la locul intervenţiei. 

Clipea Dorin, ISU Dâmboviţa: La sosirea la locul intervenţiei incendiul se manifesta generalizat la garajul unei locuinţe, acoperişul mansardat şi propagat ulterior la o casă vecină, la acoperişul mansardat. 

Problema a fost că maşinile ISU au intrat cu greu pe strada îngustă. În plus, nu erau hidranţi în zonă, aşa că pompierii s-au putut folosi doar de apa din autospeciale. 

Eduard Marin, reporter Observator: Pentru stingerea incendiului nouă autospeciale cu apă si spumă, din două judeţe, au intervenit. Iar suprafaţa afectată este de aproximativ 250 de metri pătraţi. 

Martor: Sunt două case distruse, noroc este că ambele case sunt asigurate, având în vedere că ambii proprietari au luat un credit şi, automat, casele sunt şi asigurate. 

Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, înainte să se există şi la casele din împrejurimi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Evenimente » Două familii din Crevedia au rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă. Când a izbucnit incendiul, proprietarii dormeau