Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două femei au îmbătat şi jefuit un bărbat, în apropierea Gării Braşov. Omul a rămas fără 76.000 de euro şi fără bijuteriile din aur

Două femei au îmbătat un bărbat şi apoi l-au jefuit, în apropierea Gării Braşov. Omul a rămas fără aur, dar şi fără 76.000 de euro, transmite miercuri Poliția Brașov.

de Redactia Observator

la 07.12.2023 , 13:54

Polițiștii din Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu două persoane bănuite în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Bărbatul a rămas fără aur şi 76.000 de euro

Luni, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla împreună cu două femei pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov, acestea i-ar fi sustras suma de aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din aur.

Vezi și

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au clarificat împrejurările descrise în sesizare și au stabilit faptul că, la data menționată, în timp ce se afla în zona Gării, persoana vătămată ar fi fost abordată de două femei, care i-ar fi propus să întrețină relații sexuale. Întrucât a acceptat propunerea, bărbatul s-ar fi deplasat împreună cu cele două femei într-un loc retras, din proximitatea Gării Brașov, unde a fost determinat să consume băuturi alcoolice până la inconștiență.

Cum şi-a dat seama bărbatul că a fost păcălit

După ce și-ar fi revenit, bărbatul a constatat faptul că din borseta pe care o purta, lipsea suma de 76.000 de euro, precum și faptul că îi lipsesc bijuteriile din aur, respectiv un lanț cu medalion, brățară și inel.

De la momentul sesizării, polițiștii au desfășurat activități operative de investigare, inițial pentru stabilirea identității persoanelor bănuite și ulterior, prin efortul comun depus de către polițiști și procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Brașov, pentru documentarea activității infracționale, depistarea femeilor și pentru recuperarea prejudiciului.

Astfel, miercuri, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov, Serviciul Criminalistic Brașov, Secția 1 Rurală Feldioara și Postul de Poliție Dobârlău din cadrul IPJ Covasna, polițistii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor două femei, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri și bijuterii, precum și suma de aproximativ 3.000 de euro, potrivit Mediafax.

În urma perchezițiilor a fost depistată una dintre femeile bănuite de comiterea faptei, în vârstă de 43 de ani, iar despre cea de-a doua femeie, în vârstă de 20 de ani, polițiștii au stabilit că se sustrage urmăririi penale. La aceeași dată, pe raza municipiului Toplița, în urma unui complex de activități desfășurate, cu implicarea efectivă a procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinul Poliției Municipiului Toplița, a fost depistată și cea de-a doua femeie bănuită. Cu această ocazie, asupra tinerei a fost găsită suma de aproximativ 51.000 euro.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeilor și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Prevenivă al IPJ Braşov pentru o perioadă de 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Evenimente » Două femei au îmbătat şi jefuit un bărbat, în apropierea Gării Braşov. Omul a rămas fără 76.000 de euro şi fără bijuteriile din aur