Video Două fetiţe, mama şi bunica, intoxicate cu monoxid de carbon în Galaţi. Tatăl a simţit mirosul şi a dat alarma
Tragedie evitată la limită în Galaţi. Doi copii de 2 şi 4 ani, mama şi bunica lor, au ajuns la spital intoxicaţi cu monoxid de carbon. Se pare că totul a pornit de la instalaţia care încălzea locuinţa familiei.
Mama, în vârstă de 36 de ani, și bunica, de 82 de ani, au ajuns la spital, alături de cele două fetițe de doi şi patru ani. În prezent, toate se află în stare stabilă, însă vor rămâne sub tratament și supraveghere medicală pentru câteva zile, urmând apoi să fie externate.
Pacienții au fost duși la Spitalul de Urgență și la Spitalul de Copii din Galați, după ce, în timpul nopții, s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în timp ce dormeau. Alarma a fost dată chiar de tatăl copiilor, care dormea în mansardă și a simțit un miros ciudat. Când a coborât la parter, și-a găsit soția în stare de amețeală și vizibil afectată. Și bunica, precum și cele două fetițe, prezentau aceleași simptome, motiv pentru care bărbatul a sunat imediat la 112.
Echipajele medicale de la ambulanţă, ajunse de urgență la fața locului, au simțit și ele mirosul puternic de gaz, astfel că i-au evacuat imediat pe toți cei cinci membri ai familiei și le-au acordat îngrijirile necesare, transportându-i apoi la spital.
Potrivit primelor concluzii ale anchetei desfășurate de polițiști și de specialiștii de la Distrigaz, intoxicația s-a produs din cauza unor scurgeri de gaze de la centrala termică a locuinței. Pompierii și experții în instalații atrag atenția asupra importanței reviziilor tehnice periodice la sistemele de încălzire, în special la centralele pe gaz, pentru a preveni astfel de tragedii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰