Concedieri masive la Bosch Timișoara. Sute de angajați vor fi dați afară în următorii 5 ani
România se confruntă cu un val de disponibilizări, afectând atât sectorul privat, cât și cel de stat. După ce o companie din industria auto a anunțat peste 600 de concedieri în fabricile din Iași, Sibiu și Timișoara, Bosch, gigantul german cu centre importante în Timișoara, a anunțat că aproximativ 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi din România își vor pierde locul de muncă până în 2030.
Compania germană Bosch a anunțat că aproximativ 510 angajați din cei 1.800 care lucrează în birourile locale din Timișoara vor fi disponibilizați până în 2030. Această reducere de personal face parte dintr-un plan global al grupului, care prevede renunțarea la 3.400 de locuri de muncă în divizia Bosch Global Business Services la nivel mondial.
Angajații afectați activează în special în servicii și operațiuni interne: contabilitate, administrativ, resurse umane și diverse servicii de asistență. Oficialii Bosch precizează că reducerea de personal va fi realizată în mare parte prin automatizarea proceselor, nu prin relocarea acestora în alte țări.
Conform legislației și contractelor de muncă, angajații vor primi compensații, iar selecția celor care urmează să fie disponibilizați se va face prin proceduri interne, în colaborare cu reprezentanții angajaților. "Scopul nostru este să realizăm aceste ajustări într-un mod cât mai acceptabil din punct de vedere social, lucrând îndeaproape cu reprezentanții angajaților", se arată în comunicatul oficial al companiei.
Familiile angajaților privesc cu îngrijorare către viitor, în timp ce companiile caută să-și reducă costurile și să-și ajusteze operațiunile pentru a rămâne competitive.
Comunicatul integral al Bosch
"Bosch Global Business Services plănuiește ajustări structurale pentru a-și asigura competitivitatea pe termen lung
Economia globală trece printr-o schimbare structurală, afectând toate sectoarele de afaceri ale Bosch. Performanța economică slabă pe piețele cheie, incertitudinile geopolitice crescânde, transformarea din diverse industrii și intensificarea competiției prezintă provocări semnificative pentru companie. Pentru a-și proteja competitivitatea și a continua să investească în inovație, Bosch trebuie să reducă permanent costurile și să-și reorienteze organizația în în mod corespunzător.
Divizia de servicii Bosch Global Business Services, care gestionează diverse servicii operationale precum contabilitate, achizitii sau servicii de resurse umane, contribuie și ea la acest proces. Pentru a se poziționa eficient în contextul cererii stagnante preconizate pentru servicii și ținând cont de potențialele de productivitate existente în mediul de servicii, Bosch Global Business Services intenționează să reducă în total aproximativ 3.400 de locuri de muncă la nivel mondial până la finalul anului 2030.
Ajustările de personal planificate la Bosch Global Business Services din Germania sunt incluse în reducerea de aproximativ 13.000 de locuri de muncă deja anunțată la sfârșitul lunii septembrie. Aceste măsuri contribuie la reducerea decalajului anual de costuri de aproximativ 2,5 miliarde de euro la Bosch Mobility.
Bosch Global Business Services și-a informat deja reprezentanții angajaților și angajații cu privire la măsurile planificate și va iniția prompt discuții cu reprezentanții angajaților. Implementarea exactă va face parte din discuțiile viitoare.
În contextul actual, Bosch Global Business Services din România intenționează să ajusteze aproximativ 510 poziții până la sfârșitul anului 2030. Această schimbare se va face in mod gradual pentru a ne permite să implementăm cele mai bune măsuri pentru angajații noștri și pentru viitorul activităților de business ale Bosch Timișoara.
Ne angajăm să avem o comunicare transparentă și deschisă, motiv pentru care i-am informat mai întâi pe angajații noștri despre această decizie. Scopul nostru este să realizăm aceste ajustări într-un mod cât mai acceptabil din punct de vedere social, lucrând îndeaproape cu reprezentanții angajaților. În prezent, Bosch Global are aproximativ 1.800 de angajați în Timișoara, care sprijină operațiunile financiare și de business la nivel mondial. Locația din Timișoara rămâne concentrată pe menținerea competitivității sale ca centru strategic pentru Bosch".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰