Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două OBUZE de câte 100 de kilograme, descoperite în albia râului Prahova

Două obuze de câte o sută de kilograme au fost descoperite, marţi seară, în albia râului Prahova, de către un localnic.

de Redactia Observator

la 06.06.2017 , 22:33

Două obuze de câte o sută de kilograme au fost descoperite, marţi seară, în albia râului Prahova, de către un localnic, informează news.ro.

Angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova se află la faţa locului, urmând să asigure zona, iar miercuri proiectilele să fie ridicate şi distruse în condiţii de siguranţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, cele două obuze de o sută de kilograme fiecare au fost descoperite de un bărbat în satul Cocorăştii Grind, comuna Cocorăştii Colţ.

Articolul continuă după reclamă

Proiectilele, folosite cel mai probabil de armata americană în cel de-al doilea Război Mondial, se află în albia râului Prahova, în apropierea izlazului comunal.

Pirotehniştii au decis ca proiectilele să nu fie ridicate până miercuri, asigurând zona până când acestea vor fi ridicate şi detonate controlat.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Două OBUZE de câte 100 de kilograme, descoperite în albia râului Prahova