Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Deznădejdea unor pacienți cu coronavirus, ignorați în spitalele din Prahova: "Nu mai pot, s-a terminat cu viaţa mea!" | Video

"Nu mai pot", asta aude o fiică de la tatăl ei, infectat cu coronavirus, ţinut în spital în condiţii groaznice, lăsat să se descurce singur. Se întâmplă tot în Prahova, al doilea judeţ din ţară ca număr de cazuri noi. 230 de paturi există. Toate sunt ocupate. Pacienţii aşteaptă zile în şir să fie internaţi şi trataţi. Iar când ajung în spital, îşi cumpără singuri tratamentul şi şi-l administrează singuri. 

de Andreea Milea

la 21.08.2020 , 20:20

  • 220 de infectări noi cu coronavirus au fost confirmate în Prahova, în ultimele 48 de ore.

" - Nu mai trăiesc mult.

- Tăticu, cum, trebuie să luptăm!

- Nu mai pot, Coco, s-a terminat cu viaţa mea!".

Vezi și

Sunt cuvintele unui pacient în vârstă de 88 de ani, infectat cu coronavirus. Miercuri, la ora 13, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. A fost testat pe loc. Apoi, mai bine de 48 de ore a fost ţinut în izolatorul spitalului fără să primească tratament şi fără să fie internat. 

Fiul pacientului: E un om, e un om. Să văd că un om geme, că nu mai poate şi să nu caut să fac ceva mi se pare anormal. Parcă ţi-e milă de un animal care suferă şi cauţi să faci ceva, darămite pentru oameni. 

Fiica pacientului: Îşi punea singur oxigenul. Cum adică îşi punea singur? Singur îşi pune. A plătit atâţia ani la Casa de Asigurări și a ajuns bătaie de joc în sistemul sanitar.

În timp ce pacienţii îşi numără zilele, aşteptând un pat liber, celor din spital le este greu să creadă. 

Violeta Tănase, reprezentant SJU Ploiești: Eu nu cred că acest pacient a fost în stare gravă, adică nu cred că a avut indicaţie în terapie intensivă şi nu s-a reuşit de ieri şi până astăzi.

S-a reuşit transferul lui la un alt spital, însă după 72 de ore. 

Tatăl femeii, aflat în stare gravă şi cu alte afecţiuni, a fost transferat la Spitalul Municipal Câmpina, la trei zile după ce a ajuns aici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi abia după ce Observator a cerut explicaţii Ministerului Sănătăţii care a intervenit la spital. 

Violeta Tănase, reprezentant SJU Ploiești: Mă mir că a cedat Câmpina şi a primit un pacient, probabil după ce s-au iscat nişte valuri, altminteri Câmpina e de formă spital suport. Dacă suni peste tot şi răspunsul este: n-avem locuri, n-avem locuri, n-avem locuri. Daţi dumneavoastră o soluţie.

Un alt pacient zace tot de miercuri în Spitalul Judeţean Ploieşti. Familia i-a adus astăzi pastile pentru că nu primeşte nici el tratament. Nici el nu e internat încă. 

Fiul pacientului: Starea lui se agravează. Nu i se admnistrează niciun fel de medicament pentru covid pentru că am înţeles că acesta este protocolul. Se pare că protocoalele acestea duc oamenii către cimitir. Ceea ce mi-a spus este faptul că îşi bat joc de el, ăsta este sentimentul pe care îl are. 

În timp ce bolnavii aşteaptă în condiţii mizere, spitalele suport covid sunt doar pe hârtie. Dacă ieri v-am spus despre Spitalul Floreşti, azi e rândul Spitalului Orăşenesc Băicoi. 

Oana Irimescu, manager Spitalul Orăşenesc Băicoi: Nu pot fi făcute circuitele pentru a crea o zonă de covid funcţională. S-a hotărât stoparea momentan a transformării acestei secţii în covid. 

Soluţie care, la trei săptămâni de la controlul efectuat de DSP Prahova, nu a apărut. Celelalte unităţi sanitare sunt arhipline. 

Colorian Ilie, director Spitalul de Boli Pulmonare Breaza: Începând cu 1 august, non-stop avem 20 din 20.

Dacă, pe hârtie, lista spitalelor suport covid este lungă, în realitate 3 din 5 unităţi medicale primesc pacienţi. Şi aici, foarte puţine locuri. Totul în judeţul care ocupă locul 2 în ţară, la numărul de noi infectări. În total, întreg judeţul are 230 de locuri Covid, dintre care doar 28 pe secţiile ATI, toate ocupate. 

Violeta Tănase, reprezentant SJU Ploiești: Se poate ajunge ca un pacient să moară pentru că nu are unde să fie tratat şi internat? Asta este situaţia din Prahova. Şi nu este de o zi-două, este de câteva săptămâni.

Fiica pacientului: Înainte de morgă ajungi la spital, iar la Ploieşti asta este, cel puţin în Ploieşti este groaznic.

Răspunsul Ministerului Sănătăţii pentru Observator vine senin, ca şi cum totul este perfect în regulă: "Direcţia de Sănătate Publică Prahova, în colaborare cu instituţiile publice implicate, face demersuri în dinamică pentru creşterea capacităţii de izolare şi pentru internarea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi COVID 19".

În ultimele 48 de ore, la nivelul judeţului Prahova au fost 220 de cazuri noi de infectări cu coronavirus.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Deznădejdea unor pacienți cu coronavirus, ignorați în spitalele din Prahova: "Nu mai pot, s-a terminat cu viaţa mea!" | Video