Înmormântarea Regelui Mihai. Trenul care l-a dus în exil, l-a purtat pe fostul Suveran şi pe ultimul drum
După ce slujba de la Patriarhie s-a încheiat, cortegiul funerar s-a îndreptat spre gara Băneasa.
După ce slujba de la Patriarhie s-a încheiat, cortegiul funerar s-a îndreptat spre gara Băneasa. De acolo, Suveranul a fost dus la Curtea de Argeş. Cu trenul regal, la fel ca în urmă cu 70 de ani, când tot cu trenul a pornit într-un exil de cinci decenii. De data aceasta, la plecare l-au condus mii de români. Şi alte mii l-au aşteptat în gările prin care a trecut pe ultimul său drum.
Cai de rasă nobilă au însoţit cortegiul funerar de la Arcul de Triumf până în Gara Băneasa. Pe margine, mii de oameni au aruncat cu flori. În gara Băneasa, pregătirile au început cu câteva ore înainte. Cortegiul a ajuns în jurul orei 15. În ropote de aplauze.
Trenul regal l-a dus pe Regel Mihai în 1947 în exil. Când regele a intrat în tren, soldaţii s-au întors cu spatele. Astăzi, militarii au dus pe braţe sicriul cu trupul majestăţii sale.
În 1938, şi trupul Reginei Maria, bunica regelui Mihai, a fost dus cu trenul regal tot la Mănăstirea Curtea de Argeş, pentru înmormântare.
- Înmormântarea Regelui Mihai. Slujbă impresionantă la Patriarhie. S-a cântat Hristos a Înviat
- Înmormântarea Regelui Mihai. Palatul regal a rămas loc de pelerinaj şi după înhumarea Majestăţii sale la...
- Înmormântarea Regelui Mihai. Principele dezmoştenit Nicolae, cu ochii în lacrimi pe toată durata funeraliilor
Regele Mihai I a plecat din Capitală spre Curtea de Argeş în trenul comandat de bunicul său, Ferdinand I.
Cu greu s-au despărţit românii de majestatea sa. Singurii care au urcat în tren, alături de familia regală, au fost soldaţii din gardă. Au stat şi au păzit sicriul regelui tot drumul. La fiecare 15 minute s-a schimbat garda.
În drumul său spre Curtea de Argeş, trenul a încetinit în Chitila, Titu şi Piteşti.Români de toate vârstele au venit în gări cu lumânări, steaguri şi flori.
Trenul a ajuns la final de drum. În gara din Curtea de Argeş, numită şi Gara Regală. Oamenii l-au aşteptat pe rege cu ochii în lacrimi.
Trenul regal a fost lăsat în pragină mulţi ani, apoi a fost reabilitat şi refolosit de familia regală din 2012.
I-a purtat pe Regina, Maria, Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Regele Carol al II-lea. Regele Mihai, alături de Regina Elena, a călătorit mult cu Trenul Regal în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu în timpul vizitelor la Hitler.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰