Antena Meniu Search
x

Curs valutar

El este şoferul după care s-a tras în Maramureş. Fetiţa împuşcată de poliţişti a fost operată (Video)

Fetiţa de 7 ani, împuşcată de poliţiştii din Maramureş în timpul unei urmăriri, va fi operată. Copila se afla într-o maşină de teren alături de de alţi doi copii, iar şoferul era urmărit de poliţişti pentru contrabandă cu ţigări. 

de Veronica Micu

la 21.06.2019 , 16:02

Fetiţa de 7 ani, împuşcată de poliţiştii din Maramureş în timpul unei urmăriri, a fost operată. Copila se afla într-o maşină de teren alături de de alţi doi copii, iar şoferul era urmărit de poliţişti pentru contrabandă cu ţigări. 

Când a văzut că oamenii legii trag focuri de armă, şoferul de 23 de ani Dumitru Rosus a abandonat maşina. 

Tânărul a fost prins la scurt timp într-o livadă. El a fost internat la spital în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.

Articolul continuă după reclamă

Reamintim că în după-amiaza zilei de ieri, 20 iunie, după ce au primit informaţii că bărbatul de la volanul maşinii de teren era implicat în contrabandă cu ţigări, poliţiştii au încercat să-l oprească. 

Pe acelaşi subiect
Șoferul urmărit a fost internat la spital in vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice

Doar că, în acel moment, a început o cursă nebună cu poliţia pe urme. Pentru că şoferul nu a oprit, poliţiştii au deschis focul asupra maşinii de teren. 

Fetiţa împuşcată de poliţişti a fost operată

Agenţii nu ştiau însă că în maşină se află şi trei copii. Două fetiţe de 5 şi 7 ani şi unchiul lor de 16 ani. Copila de 7 ani a fost rănită la picior de un glonţ care a intrat chiar pe deasupra roţii din spate stânga, unde stătea ea.

Glonţul a ieşit prin pragul maşinii, prin zona de mijloc. 

Urmarirea a continuat însă kilometri buni până când şoferul a abandonat maşina şi a fugit.  

O fetiță de 7 ani a fost împușcată de polițiști în Maramureș, în timpul unei urmăriri

În cele din urmă, tânărul a fost găsit de poliţişti într-o livadă. A fost reţinut şi dus la audieri. El va fi supus şi unei expertize psihiatrice. Poliţiştii au constatat că autoturismul de teren era radiat din circulaţie şi avea număr fals de înmatriculare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulația sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulația sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.

Fetiţa de 7 ani a fost ţinută sub supraveghere peste noapte. Din fericire rana copilei este una superficială şi nu i-a atins osul. Astăzi, fata a fost operată şi va rămâne 7 zile sub observaţie.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » El este şoferul după care s-a tras în Maramureş. Fetiţa împuşcată de poliţişti a fost operată (Video)