Antena Meniu Search
x

Curs valutar

El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"

Mai avea un pic şi se pregătea să iasă din tură, când s-a simţit rău. I-a spus unui coleg că se duce până la baie, dar nu s-a mai întors. Îngrijorat colegul s-a dus să vadă ce s-a întâmplat cu Flavius. L-a găsit inconştient. A încercat să îl ajute până la sosirea echipajului.

de Monica Palade

la 08.11.2024 , 16:14

Efortul a fost preluat de medici, dar în ciuda eforturilor, inima tânărului de 21 de ani a refuzat să mai bată. Incidentul a avut loc în secţia de poliţie din Ghizela. Flavius era din Băile Herculane şi absolvise Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina în urmă cu un an. Tot de atunci lucra în structura Poliţiei din Timiş.

Lacrimi pentru Flavius

Nimeni şi nimic nu anunţa tragedia care l-a răpit familiei. Vestea morţii a fost confirmată şi de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. „Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, Flavius, care a decedat în timpul serviciului. De curând intrat în rândurile polițiștilor, Flavius era un tânăr cu o bună perspectivă de viitor și un tânăr dedicat în munca de poliție. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa în aceste momente grele. Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg!”

Articolul continuă după reclamă

Şi Sindicatul Europol a ţinut să trasmită un mesaj, dar şi un semnal de alarmă. „Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil aduce polițiștilor o veste tristă, aceea a trecerii neașteptate din această viață a tânărului nostru coleg, agent de poliție Ferescu Flavius, un polițist devotat, aflat la începutul carierei, care și-a dedicat cu abnegație toate eforturile în slujba comunității.

Pe acelaşi subiect

Colegul nostru, din cadrul Postului de Poliție din Ghizela, IPJ Timiș, în vârstă de numai 21 de ani, cu un an de activitate în structurile Poliției Române, și-a găsit sfârșitul tragic în timpul serviciului, în urma unui stop cardio-respirator, după o zi solicitantă de muncă, sub o presiune pe care puțini oameni o înțeleg cu adevărat.

Această tragedie scoate la lumină realități dureroase ale muncii de polițist. Zilnic, suntem supuși unei încărcături emoționale imense și unui volum de muncă incomensurabil, lucrând adesea ore în șir, în condiții stresante și fără personal suficient. Presiunea constantă și cerințele crescute, coroborate cu lipsa de resurse umane, duc la extenuare, burnout sau chiar la riscuri de sănătate grave.

Acest eveniment tragic ne tulbură cu atât mai mult cu cât Flavius nu era cunoscut cu probleme medicale și ne face să ne întrebăm dacă merită să ne asumăm, la nivel personal, toate dificultățile și sacrificiile pentru a ne îndeplini responsabilitățile într-un mediu și într-o instituție care, din păcate, nu ne oferă sprijinul necesar.

În ultimii ani, din cauza gestionării deficitare a resurselor umane, s-a recurs la crearea de noi structuri fără a suplimenta numărul de polițiști în mod corespunzător, redistribuindu-i pe cei existenți, în special din mediul rural, unde nevoia de personal rămâne acută.

În aceste condiții, responsabilitățile celor rămași în sistem s-au multiplicat, iar volumul mare de sarcini a devenit o „normalitate” impusă tinerilor absolvenți ai școlilor de poliție, aruncați direct în această avalanșă de sarcini fără suportul adecvat.

Pentru familia colegului nostru, pentru prieteni și pentru toți cei care l-au cunoscut, acest moment de rămas-bun este unul de o durere sfâșietoare. Pierdem un om tânăr, muncitor, mereu dornic să înfrunte provocările serviciului și să fie alături de colegii săi. Trecerea sa fulgerătoare lasă un gol imens în comunitate și în rândul colegilor care l-au apreciat și l-au susținut.

Astăzi, în ziua în care îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii noștri și apărătorii celor care luptă pentru dreptate, ne luăm rămas-bun de la tine, Flavius, cu inimile pline de durere. Fie ca Arhanghelul Mihail, patronul tuturor celor care slujesc ordinea și pacea, să vegheze asupra ta și să te însoțească spre lumină!”

Cei care l-au cunoscut au plâns dispariţia atât de bruscă a lui Flavius. "Păcat de tinereța lui Dumnezeu să te odihnească în pace!" "Dumnezeu sa-l ierte! Condoleante familiei.

Poate stie cineva daca s-a vaccinat cu serul sigur si eficient pentru Covid…

Cele mai frecvente efecte adverse erau afectiuni ale inimii", "Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

Prea devreme, prea rapid, prea tragic! Nu era vremea să plece, avea mult de trăit, multe de arătat, demonstrat, infăptuit......" "Un baiat deosebit! O lovitură cumplita pt familie si pt noi toti cei care l am cunoscut.Drum lin si odihna vesnica baiat drag!" "Prea devreme ai plecat pe acest drum fără întoarcere....doar DUMNEZEU știe ce a fost în inima ta, de nu a putut merge mai departe. Păcat, mare păcat, dar pentru asta, rog pe Bunul Dumnezeu, să te așeze, acolo unde sunt cei cu suflet ca al tău....sincere condoleanțe și veșnică pomenire...." "Doamneeee Dumnezeu să-l ierte și să-l primească de-a dreapta Lui.. păcat de anii lui..avea viața în față.. Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați"

Ce spun poliţiştii

"La data de 07.11.2024, în jurul orei 22:00, IPJ Timiș a fost sesizat cu privire la faptul că unui agent de poliție, în vârstă de 21 ani, în timp ce se afla în serviciu, în Postul de Poliție Ghizela, i s-a făcut rău și a leșinat în toaletă. Colegul de patrulă i-a aplicat manevre de resuscitare până la sosirea cadrelor medicale care au preluat procedeul, după o oră fiind declarat decesul. Din primele verificări s-a stabilit că acesta nu era cunoscut cu afecțiuni medicale. Polițistul era încadrat din decembrie 2023, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina", au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"