Video El este Vlad, bucureşteanul care a terorizat turiştii din Mamaia. Poliţia face apel ca oamenii să depună plângeri
Un tânăr a terorizat turiştii din Mamaia pentru a câştiga urmăritori pe reţelele sociale. Clipuri de-a dreptul şocante au fost postate internet.
Vă avertizăm, urmează imagini cu un puternic impact emoţional. Individul a oprit mai multe femei pe stradă şi le-a spus că le dă 2.000 de lei dacă își omoară copiii. Teribilistul nu s-a oprit însă aici. Are şi clipuri în care aruncă cu scaune sau cu sticle de pe geamul hotelului.
În urma apariţiei în spaţiul public a acestor imagini, poliţiştii s-au autosesizat pentru a-l identifica şi pentru a lua măsurile legale care se impun. Până în acest moment nu a fost depusă nicio plângere, tocmai de aceea poliţiştii îi sfătuiesc pe toţi cei implicaţi în această poveste să sprijine autorităţile.
Vlad este din Bucureşti şi este cazat într-un complex de apartamente din nordul litoralului. Modul în care el a acţionat în ultimele zile a stârnit reacţii negative, atât în rândul turiştilor, cât şi în rândul celor care au văzut imaginile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰