Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Eu cinci minute nu am conştientizat dacă încă sunt viu". O femeie a murit, după ce un autotren, o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit violent, în Suceava

Accident cumplit pe DN 2E, în zona localităţii Cornu Luncii, din judeţul Suceava, unde un autotren, o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit violent. În urma impactului devastator, cele două femei care se aflau în autoturism au rămas captive în maşina făcută zob. Una dintre ele a suferit răni severe şi n-a mai putut fi salvată de medici. Vă avertizăm că urmează detalii şi imagini care vă pot afecta emoţional! 

de Angela Bertea

la 25.03.2022 , 15:23

Tragedia s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 17.30, între localităţile Cornu Luncii şi Rădășeni, cel mai probabil din cauza nerespectării distanţei faţă de maşina din faţă.

Şofer implicat: A virat lent, direct în camion. A intrat pe contrasens. Pur şi simplu a intrat lent pe contrasens. S-a izbit de camion şi amândoi au venit în mine.

Un alt şofer implicat: A intrat în mine. Pe diagonală a venit în mine. Nu am putut să o evit. Pe contrasens, normal. 

Vezi și

Impactul dintre maşină şi camion a fost devastator. Autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, în care cele două femei au rămas captive. Camionul a rămas de-a curmezişul pe şosea, şi a blocat traficul ore-n şir.

Pe acelaşi subiect

Nu a mai avut nicio şansă

Şofer: Eu cinci minute nu am conştientizat dacă încă sunt viu. Mă uitam la soare. 

Vasile Ignat: ISU Suceava: Au rezultat patru victime, dintre care două încarcerate în autoturism. 

Una dintre femei n-a mai putut fi salvată.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: O femeie în vârstă de 42 de ani, din comuna Botoşana, a decedat, iar o pasageră din acelaşi vehicul, în vârstă de 21 de ani, a suferit multiple leziuni, fiind rănită grav şi transportată la unitatea medicală. 

Nu se ştie încă care ar fi fost cauza reală a acestui accident în lanţ. 

Martor: Ori a adormit la volan, ori a scăpat telefonul, ori s-a scăpat după el. Habar n-am, nu ştiu ce să vă zic. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vor continua cercetările în acest caz. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Eu cinci minute nu am conştientizat dacă încă sunt viu". O femeie a murit, după ce un autotren, o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit violent, în Suceava