Video EXCLUSIV. Mărturia tatălui condamnat pentru că şi-a manipulat fiul să creadă că mama este un monstru
Sentinţă fără precedent în România! Un bărbat a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că şi-a manipulat psihologic propriul fiu ca să îl întoarcă împotriva mamei. Potrivit anchetatorilor, copilul a trăit un infern timp de patru ani. Afectată este şi mama, poliţist de profesie, care, deşi a câştigat custodia, nu s-a mai putut apropia de copil. În exclusivitate pentru Observator, tatăl îşi spune propria variantă.
"Sunt acuzat de rele tratamente aplicate minorului prin abuz psihologic", spune tatăl copilului.
El este tatăl despre care magistraţii spun că s-a transformat într-un monstru. Ca să se răzbune pe fosta soţie la divorţ, fostul poliţist local şi-a manipulat psihologic fiul de doar zece ani. L-a convins pe bietul copil că mama lui îi va face rău şi ar fi bine să stea departe de ea. De fapt, totul ar fi fost o minciună, ţesută după un plan diabolic. Explicaţiile Individului sunt şocante.
Ce spune tatăl copilului
"Alienarea parentală, chiar dacă este o formă de abuz, nu pune în primejdie gravă dezvoltarea morală a minorului, conform definiţiei infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, care spune foarte specific: punerea în primejdie gravă a minorului prin tratamente sau măsuri de orice fel", spune Valeriu-Marius Rece, tatăl condamnat.
- Tată din Alba, condamnat la 3 ani de închisoare pentru că şi-a întors copilul împotriva mamei, după divorţ....
- O femeie a făcut o "pasiune" din a-și reclama la 112 soțul cu care se află în divorț. Pune polițiștii pe...
- Momentul în care şoferul de 37 de ani din Sibiu se înfige cu maşina în remorca unui TIR. Bărbatul, aflat în...
Îl contrazic specialiştii care l-au monitorizat pe copil. Prin teroarea constantă, a pus în pericol grav dezvoltarea intelectuală și morală a fiului său, spun experţii.
"Este un copil normal, care a obţinut şi permisiul de conducere la vârsta de 16 ani împliniţi. Socializează zilnic, care corespondează şi conversează de câte ori simte el nevoia cu mama lui, nu i-am interzis niciodată acest lucru", spune Valeriu-Marius Rece, tatăl condamnat.
Patru ani, zi de zi, bărbatul i-a spus că mama lui nu-l iubeşte. Pentru abuzul îngrozitor, tatăl e condamnat la la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare. Plus, zece mii de lei daune morale fostei sale soții. O decizie fără precedent la noi.
În faţa judecătorilor a cântărit mult şi trecutul bărbatului
România este prima ţară din Europa şi a doua din lume care recunoaşte şi are o lege clară în ceea ce priveşte alienarea parentală. Înstrăinarea poate fi constatată exclusiv de o instanță judecătorească la cererea unui părinte, la cererea direcției de asistență socială sau a procurorilor.
În faţa judecătorilor a cântărit mult şi trecutul bărbatului. În 2021 a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare pentru violență în familie. La activ mai are încă un dosar pentru hărțuire. În ambele, victimă e fosta soţie. Deşi mama a câştigat custodia la divorţ, băiatul a stat tot timpul la tatăl abuzator. Acum, prin această decizie-şoc, femeia speră să reia legătura.
"În condiţiile în care unul dintre părinţi a fost condamnat pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului şi nerespectarea hotărârii privind încredinţarea minorului, instanţa de judecată poate să ia măsura încredinţării minorului către celălalt părinte spre creştere şi educare", explică Ion Cristian.
Decizia magistraţilor nu este definitivă, iar bărbatul spune că are de gând s-o atace. Legea alienării parentale a intrat în vigoare în luna mai, anul acesta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰