Video Experiență multisenzorială la Bacău, pe ritmurile hiturilor Coldplay și Imagine Dragons
În mijlocul unui decor spectaculos cu mii de lumini și pereți transformați în povești vizuale prin proiecții imersive, o orchestră întreagă a interpretat hiturile celor de la Coldplay și Imagine Dragons în fața a peste 1.500 de oameni. Evenimentul a avut loc la teatrul "Radu Beligan" din Bacău.
Marți seară, teatrul "Radu Beligan" din Bacău a fost cuprins de magie: lumini calde, proiecții imersive și o atmosferă care te lasă fără cuvinte. Şi cum decorul a fost unul de poveste, peste 1.500 de oameni s-au bucurat de o experienţă unică, unde piesele trupelor Coldplay și Imagine Dragons au fost reinterpretate într-o versiune clasică.
"Suntem pentru prima dată cu repertoriul Coldplay, Imagine Dragons. Patru artişti excepţionali vor interpreta celebrele melodii din trupele Imagine Dragons şi Coldplay. Toate interpretate la instrumente clasice", a declarat Diana Parpalea, organizatoare eveniment.
Concertul multisenzorial a fost construit în jurul a trei simțuri – miros, văz și auz, iar timp de o oră, publicul s-a bucurat de un spectacol, care promite să cucerească întreaga țară.
"Acest concert face parte din turneul nostru din acest an. Ne plimbăm prin mai multe oraşe. Urmează să ajungem acum în Constanţa, Iaşi, Oradea, cred că depăşim peste o sută de concerte", a mai spus Diana Parpalea.
Şi este doar începutul. Concertele multisenzoriale, deja aplaudate în marile orașe, vor continua să aducă în România formate de spectacol noi, desprinse parcă dintr-o altă lume.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰