Video Experiment Observator. Ce se întâmplă cu medicamentele, telefoanele, spray-urile lăsate într-o mașină încinsă
Înainte să încuiați mașina pe caniculă, verificați ce rămâne înăuntru. În doar câteva ore în soare, habitaclul se poate transforma într-un adevărat cuptor. Medicamentele își pot pierde eficiența, produsele cosmetice se pot deteriora, iar bateriile, spray-urile sau țigările electronice pot deveni un risc real. Un experiment Observator, realizat alături de pompieri, arată cât de periculos poate fi să lăsăm anumite lucruri în mașină în zilele cu temperaturi extreme.
"Îndreptăm camera cu termoviziune asupra bordului maşinii şi conform camerei la nivelul suprafeţei bordului avem o temperatură de aproximativ 80 de grade celsius.", spune un consultant.
Afară sunt 40 de grade celsius. Înăuntru, de două ori mai multe. Am lăsat maşina în soare câteva ore şi am transformat-o într-un laborator. Analizăm ce se întâmplă sau ce se poate întâmpla cu obiectele pe care le uităm cel mai des în habitaclu.
Unele pot deveni un real pericol.
Mulţi, le ţinem aici în torbedo, ca să fie la îndemână, doar că temperaturile extreme pot modifica stabilitatea unor medicamente şi îşi pot pierde inclusiv eficienţa. Farmacişti ine recomandă să fie păstrate exact la temperatura indicată pe ambalaj şi nu într-o astfel de temperatură încinsă.
La fel și în cazul produselor cosmetice. Dermatologii recomandă prudență maximă.
"Produsele cosmetice îşi pot modifica textura, mirosul şi culoarea. Un fond de ten se poate separa, un ruj se poate topi. Cremele de ochi, rimelul, eyelinerul, care pe lângă faptul că devin ineficiente pot da iritaţii, pot da dermatită de contact sau pot da chiar conjunctivită şi alte reacţii oculare.", precizează Claudia Târziu, medic dermatolog.
Telefonul şi bateria externă ne însoţesc peste tot, doar că la temperaturi extreme, acumulatorii litiu-ion se pot încălzi. Performanţa scade, iar în cazuri rare pot apărea defecte serioase. Atenţei amre! Dacă dispozitivul este fierbinte la atingere, cel mai sigur este să îl lăsăm să se răcească înainte de utilizare.
"Nu ar trebui să lase brichete sau recipient sub presiune, precum sprayuri, dar nici ţigări electronice sau telefoane sau baterii externe, deoarece la temperaturi foarte mari s-ar putea autoaprinde.", precizează Edy Cotîrță, ISU Timiş.
Ştiai că o sticlă de parfum poate concentra razele soarelui asemeni unei lupe şi în anumite condiţii poate favoriza izbucnirea unui incendiu?
La final, măsurăm temperatura obiectelor lăsate în interiorul mașinii.
"La nivelul suprafeţei sprayului, indică o temperatură de aproximativ 62 de grade celsius, iar la nivelul ţigării electronice avem aproximativ 60 de grade celsius. Fructele din caserola de plastic, indică o temepratură de aproximativ 52 de grade celsius.", precizează un pompier.
Concluzia este simplă: înainte să încuiaţi maşina în zilele caniculare, verificaţi înc-odată ce lăsaţi înăuntru. Este un gest care durează câteva secunde dar care vă poate scuti de obiete distruse, pagube importante sau chiar situaţii periculoase.
