Expert: "Asistăm la o schimbare de generaţii. Oamenii mai degrabă simt decât gândesc"
Există în prezent un nou mod de a vedea lumea iar tinerii iau decizii mai degrabă bazate pe sentimente, a declarat, miercuri, la o masă rotundă cu jurnalişti români, profesor doctor Elizabeth Edwards-Spalding.
Aceasta este expert în tradiţii politice americane, federalism, ideologii comparative cu comunismul, moştenirea globală a Războiului Rece, eroi americani şi religie.
Ea a pus accent pe importanţa media, a educaţiei şi a predării corecte a istoriei, în actualul context, conform Agerpres.
Aceasta a remarcat că în trecut, înaintea fenomenului smartphone-urilor, studenţii ei erau mai volubili şi se adaptau mai repede.
În opinia sa, "oamenii mai degrabă simt decât gândesc".
Ea îndeamnă profesorii să fie creativi faţă în faţă cu generaţia Z, care asimilează informaţiile "aproape complet vizual".
Spalding este director fondator al Fundaţiei Memoriale şi Muzeului Victimelor Comunismului din Washington şi reputat profesor la Şcoala de Politici Publice de la Pepperdine University şi la Seminarul Naţional pentru profesori de gimnaziu şi liceu. Discuţia pe care a avut-o cu jurnaliştii români la Ambasada SUA din Bucureşti face parte dintr-o serie de evenimente dedicată de misiunea diplomatică sărbătoririi a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰