Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Familie cu doi copii mici, spulberată în Buzău. Dezastru pe şosea, după ce un tânăr de 28 de ani nu a acordat prioritate (Video)

Accident grav în judeţul Buzău, la Mărăcineni. Părinţii împreună cu cei doi copii minori au ajuns la spital, după ce patru masini s-au ciocnit. Vinovat de producerea carambolului a fost unul dintre şoferi, un tânăr de 28 de ani, care nu ar fi acordat prioritate la plecarea de pe loc.

de Redactia Observator

la 08.10.2018 , 07:31

Accident grav în judeţul Buzău, pe raza localităţii Mărăcineni. Părinţii împreună cu cei doi copii minori de 3, respectiv 5 ani au ajuns la spital, după ce patru masini s-au ciocnit. Vinovat de producerea carambolului a fost unul dintre şoferi, un tânăr de 28 de ani, care nu ar fi acordat prioritate la plecarea de pe loc. 

Un bărbat de 28 de ani din Zilişteanca, aflat la volanul unui Opel care staționa pe marginea E85, nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe loc şi a acroşat un autoturism care circula pe direcţia Buzău către Râmnicu Sărat.

Articolul continuă după reclamă

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alte două vehicule şi, ulterior, s-a răsturnat de mai multe ori pe şosea şi s-a oprit pe plafon. Imaginile de la locul accidentului sunt înfiorătoare.

"A ieşit, nu s-a asigurat. Nu ştiu acum dacă a vrut să întoarcă şi i-a tăiat calea de tot să se ducă spre oraş sau doar a ieşit şi aşa", a declarat unul dintre şoferii implicaţi în accident. 

"I-a tăiat calea, l-a aruncat pe contrasens şi după aia a făcut trei tumbe prin aer şi a ajuns pe cupolă", a spus conducătorul uneia dintre maşinile lovite.

În maşina răsturnată se afla o familie întreagă, părinţii şi cei doi copii de 3, respectiv 5 ani. 

"În urma evenimentului, a rezultat rănirea a patru persoane, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat Mihai Drăghiciu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nicio altă persoană din celelalte trei maşini implicate nu a fost rănită. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Familie cu doi copii mici, spulberată în Buzău. Dezastru pe şosea, după ce un tânăr de 28 de ani nu a acordat prioritate (Video)