Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Familie din Piteşti, drum spre moarte după ce au intrat cu maşina într-o cisternă: "O bubuitură puternică"

O familie din Pitești a murit într-un accident cumplit pe drumul care leagă judeţele Argeş de Vâlcea, după ce maşina în care se afla a ajuns pe contrasens şi s-a izbit puternic de o cisternă. Din păcate, şoferul autoutilitarei nu a mai avut timp să evite impactul fatal. 

de Redactia Observator

la 18.09.2025 , 08:27

Comuna Bascov, puțin după ora 10:30. O cameră de supraveghere surprinde ultimele momente din viaţa familiei. Maşina circula regulamentar, însă în fracţiune de secundă s-a izbit puternic o cisternă încărcată cu ciment. 

"Eu eram în bucătărie, am auzit bubuitură puternică şi am ieşit afară eu cu soţul repede şi soţul s-a dus lângă maşină. S-a dus acolo, a văzut şi zice sunt morţi", povesteşte un martor. 

La volan era tatăl, în vârstă de 62 de ani, în dreapta fiica de 35 de ani, iar pe bancheta din spate era soţia, o femeie de 59 de ani. 

Articolul continuă după reclamă

"Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au constatat că în interiorul autoturismului se aflau 3 victime încarcerate. Din nefericire, echipajele medicale nu au putut face nimic", spune Izabela Petre, ISU Argeş.

Din nefericire, şoferul cisternei nu a mai avut timp să evite impactul violent.

"M-am trezit cu ei, am încercat să îi evit, n-am avut ce să fac. Am văzut la zece metri în faţa mea, maşina rotindu-se o dată şi încă o dată, atât am văzut", povesteşte şoferul cisternei. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează acum să stabilească cum s-a întâmplat, mai exact, tragedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Familie din Piteşti, drum spre moarte după ce au intrat cu maşina într-o cisternă: "O bubuitură puternică"