Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A coborât din mașină să meargă la toaletă. Câteva secunde mai târziu, un TIR i-a spulberat familia

Tragedie fără margini în Columbia. Un băiat a coborât din mașină pentru a merge la toaletă, iar în doar câteva secunde un camion a izbit violent autoturismul în care îl așteptau părinții și fratele său. Impactul a fost fatal pentru adulți, însă fratele copilului a supraviețuit miraculos. Imaginile dramatice surprinse chiar de familie au făcut înconjurul internetului.

de Larisa Andreescu

la 23.12.2025 , 13:26

A coborât din mașină să meargă la toaletă. Câteva secunde mai târziu, un TIR i-a spulberat familia - X

Un caz tragic s-a petrecut duminică, 21 decembrie, în Buenaventura, Columbia, pe drumul care leagă orașele Cali și Buenaventura. În ultimele ore, povestea a devenit virală pe rețelele sociale din cauza imaginilor șocante surprinse într-un videoclip.

Părinții băiatului au murit pe loc

Un băiat a coborât din mașină și a mers pe marginea drumului să-şi facă nevoile. La câteva secunde după ce a ieșit din vehicul, un camion care aparent nu mai avea frâne a izbit puternic mașina în care se afla restul familiei. Impactul a fost devastator: părinții copilului, Diego Fernandez Suarez și Lina Marcela Díaz, au murit pe loc.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În mod incredibil, fratele băiatului, care se afla încă în mașină, a supraviețuit.

Momentul în care camionul lovește autoturismul a fost filmat chiar de părinți, care făceau glume cu fiul lor în timp ce acesta era pe marginea drumului. Videoclipul a fost făcut public ulterior. Deși mașina a fost prinsă sub încărcătura camionului, copilul aflat înăuntru a fost scos în viață dintre fiare. Cei doi minori au fost transportați imediat la un centru medical pentru îngrijiri.

Familia Suárez-Díaz era cunoscută în comunitate. Dețineau un magazin popular numit "Judas" în zona Bellavista și erau apreciați ca oameni muncitori și respectați.

Zilele trecute, un alt videoclip cu un accident incredibil a devenit viral. De data aceasta, povestea a avut un final fericit.

"Am avut norocul ca cineva din spate să știe ce să facă", a spus un cetățean american după ce a fost salvat în urma unui incident grav petrecut în Statele Unite, potrivit Clarin.

Bărbatul a pierdut controlul volanului în urma unui atac de cord și a provocat un accident. Din fericire, un medic aflat în trafic a intervenit imediat și i-a salvat viața.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 22 noiembrie 2025, într-o zonă din regiunea metropolitană Atlanta, statul Georgia.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 8 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Mapamond » A coborât din mașină să meargă la toaletă. Câteva secunde mai târziu, un TIR i-a spulberat familia