Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fată de 17 ani moartă într-un accident înfiorător produs la intrare în Ovidiu. Şoferul a încercat să întoarcă pe linia continuă

O fată de 17 ani a murit nevinovată într-un accident înfiorător produs duminică seară, la intrare în localitatea Ovidiu, județul Constanța, după ce șoferul ar fi încercat să întoarcă pe linia continuă. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 25.04.2021 , 23:58

Potrivit primelor informații, salvatorii au găsit la locul accidentului cinci victime, una dintre ele în stop cardio-respirator. Este vorba de tânăra de 17 ani, pasager în mașina care ar fi provocat coliziunea. În ciuda tuturor eforturilor de resuscitare, fata nu a putut fi readusă la viață.

Celelalte patru persoane implicate în accident au suferit mai multe traumatisme și au fost transportate de urgență la spital, în stare de conștiență, a anunțat dr. Claudia Tatarici, de la Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța.

La caz au fost trimise o autospecială de stingere, o descarcerare, 2 echipaje SMURD B, un echipaj SAJ B și echipajul SMURD C.

Articolul continuă după reclamă

Ambii șoferi, de 26, respectiv 23 de ani, au scăpat cu viață din accident

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc în jurul orei 20.40, pe DN 2A, în orașul Ovidiu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, primul condus de un bărbat, de 26 de ani, iar cel de-al doilea, de un bărbat, de 23 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul unei tinere, de 17 ani, pasageră în primul autoturism, precum și vătămarea corporală ușoară a 4 persoane (cei doi conducători auto, precum și câte un pasager din fiecare autoturism).

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Andreea Filip.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Evenimente » Fată de 17 ani moartă într-un accident înfiorător produs la intrare în Ovidiu. Şoferul a încercat să întoarcă pe linia continuă