Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fată de 15 ani din Zăpodeni, Vaslui, este dispărută de nouă zile: 'M-am construit din eşecuri'

O fată în vârstă de 15 ani, din Zăpodeni, Vaslui, este dispărută de nouă zile de acasă, iar familia a reclamat dispariţia abia astăzi.

de Alin Tarnovschi

la 16.10.2019 , 15:47

O fată în vârstă de 15 ani, din Zăpodeni, Vaslui, este dispărută de nouă zile de acasă, iar familia a reclamat dispariţia abia astăzi.

Valentina Gabriela Baron a fost văzută ultima dată pe 7 octombrie 2019, atunci când a şi postat pe Facebook următorul mesaj: 'M-am construit din eşecuri, vicii şi dureri'.

La data dispariţiei, tânăra era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, blugi albaştri şi era încălţată cu o pereche de pantofi sport negri.

Articolul continuă după reclamă

Valentina are o înălţime de aproximativ 1.60 metri, greutate aproximativă de 55 kg, părul lung, negru, cu şuviţe blonde şi roşcate, ochi căprui.

Pe acelaşi subiect

Adolescenta are un tatuaj la încheietura mâinii drepte şi cercei în buza de jos şi în cea de sus.

Valentina Gabriela Baron este dispărută de nouă zile în Zăpodeni, Vaslui

Înainte să dispară, fata a postat tot pe Facebook un alt mesaj în care îi reproşa tatălui că nu i-a spus niciodată că o iubeşte.

"Dragă tată, o să cresc și eu, o să am și eu copii. O să le amintesc zilnic cât de mult îi iubesc și cât de importanți sunt pentru mine, pentru că tu nu ai făcut NICIODATĂ asta!", a scris Valentina.

Toţi cei care deţin informaţii despre fata dispărută în Zăpodeni sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O fată de 15 ani din Zăpodeni, Vaslui, este dispărută de nouă zile: 'M-am construit din eşecuri'