Femei în război. Pentru prima dată, o echipă de jurnalişti, exclusiv feminină, a participat la misiuni reale în Afghanistan
Afganistan. Război, deşert, misiuni periculoase, arme, gloanţe şi degetul permanent pe trăgaci. Nimic nu alege ţinta, în afară de om şi ordinul pe care-l execută. Iar situaţia se poate schimba într-o singură secundă.
Afganistan. Război, deşert, misiuni periculoase, arme, gloanţe şi degetul permanent pe trăgaci. Nimic nu alege ţinta, în afară de om şi ordinul pe care-l execută. Iar situaţia se poate schimba într-o singură secundă. Şi nu contează dacă-n bătaia puştii se prăbuşeşte un bărbat. sau o femeie. Oamenii aleg Armata şi nu invers. Chiar şi reporterii.
Pentru prima dată, o echipă de jurnalişti, exclusiv feminină, a participat la misiuni reale în teatrul de operaţii din Afghanistan. În Kandahar. Iar femeile jurnalist, au urmărit, prin obiectivul camerei, femeile-soldat. Sanitari, comandanţi de pluton, psihologi, şoferi, femeile militar sunt prezente în fiecare Companie. Şi nu fac cu nimic mai puţin decât colegii lor, bărbaţii. În misiune ştii când pleci, dar nu ştii niciodată când sau dacă te întorci.
La război, glonţul nu face diferenţa. Femei sau bărbaţi, în misiune, toţi sunt la fel. Şi trebuie să formeze o echipă. Unul dintre cei mai importanţi membri ai unui pluton este sanitarul. El este cel care, orice s-ar întâmpla, acordă primul ajutor camarazilor lui. Şi trebuie să-i ţină în viaţă! În Compania 4, plutonul 3, el. este o ea. Se numeşte Gabriela.
Gabriela se pregăteşte zilnic pentru fiecare misiune pe care o are de îndeplinit. Toţi militarii trebuie să poarte uniforma, bocancii, vesta, casca şi arma la piept. Ea are ceva în plus. Rucsacul medicului de pluton. În total, aproape 30 de kilograme.
Sanitarul poate vindeca doar rănile fizice. Dar Teatrul de Război este dur şi aduce, de multe ori, traume emoţionale greu de depăşit. Explozia unei grenade, şuieratul glonţului care-ţi loveşte camaradul, rănile după un atac cu o maşină capcană, piererea unui om. Toate fac parte din misiunile pe care trebuie să le execuţi acolo. Pericole sunt peste tot! Şi într-o clipă mintea ţi se poate răsturna şi poţi pierde echilibrul.
Cei care supravieţuiesc rămân cu răni profunde. Pe corp şi-n suflet. Iar când cele de pe corp nu mai dor, rămân rănile. care nu se văd. Pentru Batalionul 30, medicul de suflete este tot o femeie. Se numeşte Andreea Bădoi.
Andreea este psihologul Batalionului. Rolul ei este să-şi ajute colegii să treacă peste orice frământare. În materie de traume, în baza KAF, românca face echipă cu cei mai buni, dintre cei mai buni. Psihologii trupelor Americane. Iar experienţa lor este extrem de utilă pentru vindecare. Sindromul de Stress Posttraumatic este cea mai complexă, dar şi cea mai frecventă afecţiune în teatru.
Andreea are grijă de peste 400 de oameni. Orice gând, orice supărare, orice problemă - ea le ştie pe toate. Şi nu e uşor. Mai ales când vine vorba despre traume majore. Pentru că cei pe care colegii lor îi plâng la terapie au fost şi camarazii ei.
Si vis pacem, para bellum! Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război. Este o expresie latină adânc întipărită în gândurile militarilor, când pleacă în misiuni în teatrele de operaţii. Scopul suprem în Afganistan este menţinerea păcii. Şi instruirea Forţelor Afghane de a lupta împotriva insurgenţilor. Acolo nu ajunge oricine. Iar la comandă stau cei care se pregătesc cel mai bine.
Lavinia are 24 de ani şi 26 de oameni în subordine. Printre ei, trei femei. Nu face diferenţe. Iar în faţa ei, toţi stau la fel de drepţi.
Biserica din baza KAF este ortodoxă şi preotul care slujeşte e român. În fiecare duminică, militarii, îmbrăcaţi în uniforme, vin la slujbe. Un decor greu de descris în cuvinte, atunci când armele stau faţă în faţă cu icoanele.
În KAF Lavinia răspunde de cea mai importantă zonă. Poarta de acces în Bază. Oamenii ei trebuie să se asigure că nimic nu intră şi nimic nu iese fără respectarea procedurilor. Nici maşinile colegilor ei nu scapă de verificare.
În Kandahar, Ramona este şofer pe MRAP. O maşină doar un pic mai uşoară decât tancul. În ea duce şase militari în misiuni. Şi toţi o tratează ca pe egalul lor.
Războiul din teatru are un ecou extrem de puternic acasă. Familiile militarilor sunt, în fiecare zi, cu sufletul la gură. Daniel este puşcaş-lunetist. Are trei fete. Soţia şi fiicele lui. Tranşeele lor sunt îngrijorările, iar armele sunt pumnii strânşi pentru fiecare misiune.
Când armele tale sunt doar camera de filmat şi microfonul, dincolo de gardul bazei, ai nevoie de protecţie. Daniel a avut grijă. de noi. A depistat la timp, în faţa noastră, unul dintre cele mai mari pericole. O rachetă neexplodată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰