Doamna Emilia, "lăsată să moară ca un câine", într-un spital din Arad: "Nu au vrut să pună mâna pe ea" (Video)
Caz cutremurător la spitalul municipal Arad. O pacientă a povestit revoltată cum o colegă de salon, infectată cu coronavirus, s-a stins în condiții îngrozitoare. "Doamna Emilia a fost lăsată să moară ca un câine", spune femeia.
- Personalul medical nu ar fi încercat să o salveze pe doamna Emilia.
- Femeia ar fi fost lăsată să zacă pe ciment zeci de minute.
Caz cutremurător la spitalul municipal Arad. O pacientă a povestit revoltată cum o colegă de salon, infectată cu coronavirus, s-a stins în condiții îngrozitoare. "Doamna Emilia a fost lăsată să moară ca un câine", spune femeia.
Doamna Emilia avea doar 53 de ani și comorbidități: diabet și probleme la inimă. A fost infectată cu coronavirus, dar rezultatele testului i-au venit în ziua în care a murit, potrivit specialarad.ro.
Colega de salon a femeii a povestit marți seara, la TVR 1, că doamna Emilia a murit în condiții îngrozitoare, "ca un câine", fără ca personalul medical să intervină, în încercarea de a o salva.
"Eu am fost internată în data de 2, seara. Pe la ora 10, seara, a venit doamna Emilia, care se simțea rău. Tușea noaptea, nu am dormit deloc, nici eu, nici colega mea. Dimineața a tușit cu sânge, am chemat asistenta și i-am spus să facă ceva să o ajute. Asistenta a spus că nu are ce să-i facă, că asta e boala. Nu a venit niciun medic. I-am dat apă, am ajutat-o. M-am spălat, m-am dezinfectat. Seara s-a simțit tot mai rău. A zis că vrea să chem asistenta să i se facă insulina. Era conștientă, vorbea", a declarat Elena Popescu.
"Au lăsat-o să moară ca un câine!"
Apoi, femeia a relatat ultimele ore din viața doamnei Emilia.
"S-a dus asistenta după aparat, i-a făcut insulina și a plecat. Doamna mi-a zis că pot să sting becul, dar că se simte slăbită. Am stins becul și am auzit o bubuitură. Am chemat asistenta, doamna Emilia era jos. A plecat asistenta, a venit alta după 15 minute. A venit infirmiera. Era asistenta șefă, asistenta și infirmiera. Niciun medic. Efectiv, au lăsat-o pe jos. Nu au vrut să pună mâna pe ea. Nouă ni s-a spus să ne întoarcem cu fața la perete.
Așa am stat o oră și jumătate. Eram doar eu cu colega mea și cu doamna care murise. Au lăsat-o să moară ca un câine. Au lăsat-o jos, pe ciment, au acoperit-o cu un cearceaf.
Noi am ieșit din salon după o oră și jumătate. Ne-au întrebat de ce am ieșit din salon.
Au venit în cealaltă zi și au dezinfectat. După ce ne-au dus în alt am vazut, am văzut doi bărbați cu doi saci negri și am zis că o bagă pe femeie în ei. M-am cutremurat, un șoc!
Ea era cu coronavirus, soțul ei avea coronavirus, sora ei, care era asistentă medicală, la TBC, avea coronavirus. Ei i-au făcut test rapid și i-a ieșit că era pozitivă. Mie azi mi-a venit rezultatul testului, era negativ.
Eu azi m-am externat. Am cerut să mi se facă un test și mi s-a spus că nu mi se face, că se face doar la cei care sunt pozitivi și că să stau 14 zile izolată. Rușine să vă fie, rușine să fie la tot sistemul medical, ne lăsați să murim ca niște câini. Eu stau 14 zile în coșmar, nu știu dacă sunt infectată sau nu", a mai spus revoltată Elena Popescu.
Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Arad, a declarat că a fost declanșată internă pentru a vedea exact ce s-a întâmplat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰