Femeie lovită peste faţă de un fost iubit într-o intersecţie din Timiş. Bărbatul a fugit
O femeie a fost agresată într-o intersecţie din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, de fostul său iubit. Polițiștii timişeni îl caută acum pe bărbat care şi-ar fi lovit fosta parteneră cu palma peste față.
Imediat după faptă bărbatul s-a urcat în maşina sa şi a acroşat autoturismul pe care îl conducea femeia, fugind de la locul accidentului. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.
Ce spun poliţiştii
La data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 17:06, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Ghiroda au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul concubin, un bărbat de 38 de ani.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce femeia se afla staționată cu autoturismul la intersecția străzilor Paltinului și Nucului din localitatea Dumbrăvița, în urma unor discuții telefonice în contradictoriu, fostul concubin ar fi oprit autoturismul în dreptul acesteia, ar fi coborât și ar fi lovit autoturismul femeii cu piciorul, rupând semnalizarea. Totodată, bărbatul ar fi lovit-o cu palma peste față, după care ar fi urcat din nou în autoturismul său și, în momentul plecării, ar fi acroșat mașina femeii în partea stângă-spate, părăsind apoi locul incidentului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, însă femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, în vederea stabilirii situației de fapt, depistării bărbatului și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰