Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fetiţă de şapte ani, ucisă în timp ce se afla la şcoală. Bunicul ei a încercat să o salveze, dar a fost omorât în bombardamentele ruşilor

O fetiţă de şapte ani a fost ucisă în timpul unui atac în care s-a folosit o bombă cu fragmentaţie asupra unei şcoli din Ucraina.

de Redactia Observator

la 08.03.2022 , 12:36

Fetiţa ucisă avea şapte ani Fetiţa ucisă avea şapte ani - Twitter

Atacul a avut loc în oraşul Okhtyrka, în cea de-a doua zi a invaziei armatei ruse. În total în urma bombardamentului de la şcoala respectivă, şase copii şi-au pierdut viaţa, potrivit Daily Mail.

Ieri, soţia preşedintelui ucrainen, Olena Zelenska, a spus că trupele lui Vladimir Putin ucid copii "conştient şi cinic". Ea a subliniat cazul Alisei, fetiţa în vârstă de şapte ani, spunând că bunicul acesteia a încercat să o salveze pe tânără cu orice preţ, după explozie. Imaginile surprinse la scurt timp după atac arată mai multe trupuri împrăştiate la intrarea în clădire, în timp ce personalul încearcă disperat să fugă împreună cu ceilalţi copii. Se pare că bunicul Alisei  fost ucis în faţa nepotei sale înainte ca această să fie rănită şi dusă de urgenţă la spital, acolo unde a murit o zi mai târziu. 

Mesajul primei doamne a Ucrainei

Articolul continuă după reclamă

Armata rusă a fost acuzată că a folosit bombe cu dispersie în atac, grădinița distrusă dând semne de explozii multiple de la o singură bombă. Este o afirmație pe care Kremlinul a negat-o.

Olena Zelenski, soţia preşedintelui ucrainean a făcut apel la reprezentanţii mss-medi internaţionali să „spună adevărul teribil” că trupele lui Putin ucid copii „conștient și cinic”. Olena a spus pe Instagram că rușii au ucis mai mulţi copii ucraineni de când forțele lui Putin au invadat pe 24 februarie. Ea a cerut NATO să implementeze o zonă interzisă de zbor deasupra Ucrainei pentru a „salva copiii”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Fetiţă de şapte ani, ucisă în timp ce se afla la şcoală. Bunicul ei a încercat să o salveze, dar a fost omorât în bombardamentele ruşilor