Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul tragediei din Mehedinți: O fată de 17 ani a fost incendiată de un criminal eliberat condiționat

O adolescentă de 17 ani se zbate între viaţă şi moarte după ce un criminal în serie, pur şi simplu, i-a dat foc în casă. Fata are arsuri pe 90% din corp. Individul, eliberat condiţionat de un an, era prieten cu familia victimei. Cu trei zile înainte faptelor atroce, minora a reclamat la Poliţie că bărbatul a violat-o. Vineri seară, criminalul s-a răzbunat, iar apoi a fugit. După câteva ore a fost prins.

de Cristina Oprea

la 13.06.2020 , 20:28

  • Victima a fost spitalizată la Craiova.
  • Individul e prieten cu tatăl fetei.

Dus la audieri, individul nu scoate o vorbă. Însă noaptea trecută, cu o cruzime înfiorătoare a vrut să-i ia viaţa fetei de 17 ani.

În clipa în care fratele fetei a auzit strigătele disperate ale acesteia şi i-a sărit în ajutor, fata se afla pe acest pat şi deja flăcările o cuprinseseră. În timpul în care băiatul şi-a ajutat sora, individul care i-a dat foc s-a făcut nevăzut.

"A zis să o las să ardă!" i-ar fi spus criminalul fratelui tinerei înainte să fugă. Băiatul de 15 ani a făcut însă tot posibilul să îşi salveze sora. În timp ce incendiul le devasta casa, cei doi fraţi şi bunica lor, cea care-i avea în grijă, au ieşit în stradă după ajutor.

Vezi și

”Plângea, tremura aşa şi plângea. Şi mamaia ţipa: "Ajutor! Ajutor!" Şi el dispăruse, nu mai era. Nu, nu, nu. Imediat a dispărut. A luat-o pe poarta asta din spate, de aici şi a fugit”, spune vecina care a găsit adolescenta.

Imediat, comuna Dârvari din Mehedinţi a fost împânzită de luptători din structurile speciale, jandarmi şi poliţişti. După câteva ore, individul a fost găsit pe un câmp.

Surse din anchetă spun că în telefonul lui ar fi fost 160 de mesaje de la fata, care i-ar fi trimis poze şi i-ar fi cerut de mai multe ori bani. La un momentat dat, bărbatul i-ar fi dat maşina să o conducă, iar minora a lovit-o. Atunci ar fi început şantajul. Ca să nu-i spună tatălui ei, criminalul i-a cerut să treacă pe la el.

Ovidiu Lascu, fost deținut: Erau de mult timp împreună. Seara se plimbau, erau în familie, beau împreuna, făceau grătare.

În urmă cu trei zile, fata a depus o plângere în care spunea că individul a violat-o. Pentru protecţie, a fost plasată într-un centru. Următoarea zi a fost examinată, însă rezultatele nu au fost concludente. Joi, bunica a cerut ca nepoata ei să fie lăsată acasă. După 24 de ore, ar fi vrut să-şi retragă plângerea. Procurorul şi un poliţist au convins-o să se mai gândească.

(Tatăl fetei): El (n.r. agresorul) m-a sunat pe mine pe urmă aici ca să vorbesc eu cu fata să-şi retragă fata plângerea pe care o făcuse acolo.

(Reporter): Şi dumneavoastră i-aţi spui ei să-şi retragă plângerea?

(Tatăl fetei): Da, da, da.

(Reporter): Aveaţi siguranţa asta că nu a fost abuzată? Violată de el?

(Tatăl fetei): Fata mi-a spus că nu.

În aceeaşi seară, criminalul a intrat peste ea în casă. Înainte să provoace o tragedie, bărbatul a dat de înţeles, printr-un clip postat pe Facebook, că îşi va lua viaţa.

”A reuşit să-mi distrugă viaţa, a reuşit să-mi distrugă căsnicia, a reuşit să mă distrugă pe mine ca om! Bunul Dumnezeu să ne dea la toţi de acum înainte după inima şi după sufletul nostru. Adio!”, spunea individul în înregistrarea video.

Nimeni nu a bănuit că va încerca să o ucidă pe fata de 17 ani. Mai ales că, spun surse din anchetă, individul avea o relaţie de prietenie cu tatăl ei, pe care chiar l-ar fi dus recent la muncă, în Olanda.

Vecin: L-a lăsat pe ăla acolo, a stat o săptămână şi s-a întors.A venit să-şi facă mendrele. Păi da, l-a dus pe tac-su ca să poată să facă el!

Uluitor este că individul ar fi trebuit verificat zilnic. Anul trecut a fost eliberat condiţionat după 25 de ani de închisoare. A comis cinci crime pentru care, în 1994, a primit o condamnare de 90 de ani în spatele gratiilor. Avea 17 ani când a ucis trei grăniceri. Apoi, victime i-au fost doi soţi din Bucureşti pe care i-a jefuit.

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: El va lua acum inchisoare pe viata, sa stiti, pentru tentativa asta cu premeditare. Dar daca va sta 20 de ani in inchisoare, va fi din nou liber. La 65 de ani daca ii vine o inspiratie nefericita, mai omoara pe cineva.

Tânăra este acum în stare gravă. Are arsuri de gradul 2 şi 3 pe 90% din suprafaţa corpului. Cu un elicopter SMURD, a fost transferată de la spitalul din Drobeta Turnu Severin la Craiova.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Filmul tragediei din Mehedinți: O fată de 17 ani a fost incendiată de un criminal eliberat condiționat