Antena Meniu Search
x

Video Filmul accidentului provocat de un şofer care s-a înecat cu o bomboană. Un preot a murit strivit, iar doi muncitori asiatici sunt la spital

Accident şocant în Zărneşti, lângă Braşov. Şoferul unei autoutilitare s-a înecat cu o bomboană în timp ce conducea, a pierdut controlul volanului şi a lovit trei oameni aflaţi pe trotuar. Unul dintre ei, un preot romano-catolic, nu a supravieţuit: s-a stins pe patul de spital. Celelalte două victime, muncitori asiatici, sunt în continuare internaţi.  

Claudiu Loghin
de Claudiu Loghin

la 21.11.2023, 19:48

Vezi și

Accidentul a avut loc în miezul zilei, în faţa unui supermarket. Autoutilitara care a provocat tragedia era condusă de un bărbat în vârstă de 53 de ani care, după ce s-a înecat cu o bomboană, nu a mai putut controla maşina.

Filmul accidentului provocat de un şofer care s-a înecat cu o bomboană

Claudiu Loghin, reporter Observator: Accidentul s-a petrecut în centrul oraşului Zărneşti. Furgoneta a ajuns pe trotuar exact în acest loc, iar părintele Lőrincz şi doi dintre muncitorii care se ocupau de amenajarea scărilor au fost loviţi.

Angajaţii magazinului au ieşit imediat afară din cauza zgomotului puternic, produs de accident.

Pe acelaşi subiect

Martor: Doi dintre colegii noştri care sunt indieni erau trântiţi pe aici pe jos. Din câte am înţeles, preotul a fost tras sub maşină.

Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov: Cele trei persoane surprinse autovehicul au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la o unitate medicală de urgenţă pentru sprijin de specialitate. 

Medicii care au sosit la faţa locului au găsit toate victimele conştiente. La spital, însă, preotul romano-catolic şi-a dat ultima suflare. Avea 72 de ani.

Localnic: A fost un om extraordinar, de aia am şi venit ca ortodox să îi aprind o lumânare.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă pe numele şoferului. Anchetatorii au adunat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Filmul accidentului provocat de un şofer care s-a înecat cu o bomboană. Un preot a murit strivit, iar doi muncitori asiatici sunt la spital