Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul cursei mortale din Neamț. Au băut, s-au urcat în mașină și s-au răsturnat: un mort şi două fete rănite

Tragedie pe şosea în Neamţ! Un băiat de 21 de ani a murit, iar două adolescente gemene de 15 ani au fost rănite într-un accident provocat de un şofer băut. Tânărul de la volan a pierdut controlul maşinii, s-a izbit de un autoturism parcat şi s-a răsturnat. În impact, una dintre fete a fost aruncată din maşină. Cu toţii petrecuseră în club, iar în autoturism poliţiştii au găsit mai multe sticle de băutură.

de Redactia Observator

la 06.10.2025 , 15:27

Accidentul a avut loc mult după miezul nopţii, în localitatea Siliştea din Neamţ. Şoferul de 23 de ani de la volan goneşte cu viteză pe şosea. În maşină mai erau un tânăr de 21 de ani şi două fete de 15 ani, gemene. Pe imagini se vede cum într-o curbă, pierde controlul volanului, loveşte o maşină parcată pe marginea drumului şi aterizează pe capotă. În timpul cascadoriei mortale, una dintre adolecente este aruncată pe geam.

"Două bubuituri în jurul orei 1 și jumătate. Pe la ora 3 am ieşit afară, era poliţia criminalistică aici şi efectua manevrele de resuscitare", a povestit un localnic, martor la tragedie.

Mașina a spulberat un podeț și un autoturism parcat

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La cercetări, poliţiştii au descoperit că şoferul consumase alcool înainte să se urce la volan. Adolescentele de 15 ani au ajuns cu mai multe răni la spital. Din fericire, una dintre ele deja a fost externată. Pentru Ionuţ, tânărul de 21 de ani, impactul a fost mortal. Tânărul lucra în Anglia şi se întorsese în urmă cu o lună acasă.

"Azi dimineaţă la cinci am primit telefon ca a murit Ionut. A plecat cu băiatul asta la discotecă, apoi la două fete", a declarat mama lui Ionuţ, tânărul mort în accident 

"Era un băiat foarte bun, de treabă, de nota 10, un sufletist. Ne făcea mereu să râdem. Erau prieteni, ieşeau sâmbătă de sâmbătă", a adăugat prietena lui Ionuţ.

Tinerii au băut și au pornit într-o cursă fatală

Gemenele erau din localitatea unde a avut loc accidentul, la 9 kilometri de satul de unde erau cei doi tineri. După ce au petrecut mai multe ore împreună, cei patru au vrut să mai facă o cursă. Cu un kilometru înainte de impact, maşina a fost surprinsă cum circulă cu viteză pe străzile din localitate.

"Au zis că dăm o tură de comună şi plecăm şi care a mai apucat a plecat, care nu... la spital au ajuns. Au găsit băutură în mașină, bere, ţuică. Sigur au băut toţi", a precizat un tânăr, cunoscut grupului.

"Merg foarte repede, au viteză foarte mare. Şi tineri şi băuţi şi tot", a subliniat un alt localnic.

Şoferul va fi judecat după legea Anastasia şi riscă să stea între 5 şi 15 ani în închisoare pentru că a condus băut şi a ucis un om.

Bilanţul pe şosele e negru. Doar în primele 7 luni ale anului au avut loc mai multe accidente decât în anul trecut - peste 2.000. 700 de oameni au murit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Filmul cursei mortale din Neamț. Au băut, s-au urcat în mașină și s-au răsturnat: un mort şi două fete rănite