Antena Meniu Search
x

Video Filmul prăbușirii în Lacul Colibița: Pilotul Marius Ionaşcu a murit sub ochii soției lui, care se afla într-un alt avion

Tragediile aviatice se ţin lanţ. O altă aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbuşit azi, într-un lac din Bistriţa. Pilotul a murit, iar copilotul, un cetăţean german, a scăpat ca prin minune. În mod incredibil, nenorocirea s-a întâmplat sub ochii soţiilor celor doi, care se aflau într-un alt avion, una la manşă şi cealaltă - pasager. Supravieţuitorul a declarat că încă nu ştie cum a scăpat cu viaţă. 

de Redactia Observator

la 28.08.2022, 19:16

Vezi și

Momentul dramatic al prăbuşirii avionului în lacul Colibiţa a fost surprins întâmplător. Aeronava se clatină haotic vreme de câteva secunde, apoi se izbeşte de suprafaţa apei. Impactul este extrem de violent: zgomotul puternic se aude de la sute de metri depărtare. 

Aparatul de zbor decolase de pe Aerodromul din Bistriţa. La manşă era Marius Ionaşcu, un om de afaceri de 65 de ani care îşi luase licenţa de zbor în 2016. Copilot îi era un cetăţean german de 45 de ani. Bărbatul venise în România împreună cu familia şi voia să se bucure de o experienţă nouă.

- Ce s-a întâmplat?

- Nu ştiu!

Pe acelaşi subiect

- Nu mai simţi nimic, s-a întâmplat atât de repede!

Bărbatul este în stare de şoc. Abia acum îşi dă seama că a scăpat de la moarte sigură.

Aeronava s-a prăbușit sub ochii soţiilor celor doi, aflate într-un alt avion

Aceştia ar fi comunicat prin intermediul stației când, la un moment dat, legătura s-a întrerupt.

Narcisa Hotz, soţia copilotului german: Am apucat să aterizăm la bază. Nu doresc la nimeni aşa ceva. Noi sus n-am ştiu nimic. De la un anumit punct al drumului, el nu mai răspundea. 

Martor: Eram ieşit cu familia, ne plimbam pe marginea lacului. Am văzut avionul facând cel puţin două ture înainte. L-am văzut picând. Am zis că e o glumă, nu văd bine. 

Germanul a reuşit să iasă singur din avion şi să se salveze, după prăbușirea în Lacul Colibița

Pilotul, în schimb, a fost scos de oamenii din zonă din apă. Un paramedic care era pe lac în momentul nenorocirii i-a acordat primul ajutor până la sosirea ambulanţei. Era inconştient. De trei ori ori i s-a oprit inima în timpul manevrelor de resucitare. A patra oară i-a fost fatal. Bărbatul a murit. 

Salvatorii au cerut inclusiv un elicopter SMURD. Însă, pentru Marius Ionaşcu era deja prea târziu. Martorii spun că, până la impactul cu apa, avionul ar fi zburat în mod repetat foarte aproape de apă.

Avionul este acum o epavă. Partea din spate a fost complet smulsă în momentul impactului, iar aripile - distruse. Anchetatorii au deschis deja o anchetă pentru a stabili cauzele şi circumstanţele tragediei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Evenimente » Filmul prăbușirii în Lacul Colibița: Pilotul Marius Ionaşcu a murit sub ochii soției lui, care se afla într-un alt avion