Video Filmul tulburătoarei crime din azilul de bătrâni din Călărași. Agresorul a fost închis 15 ani pentru că și-a ucis soția. Acum a omorât din nou pentru o felie de salam
Crimă şocantă într-un azil de bătrâni din Călăraşi. Un bărbat a atacat cu un cuţit doi colegi, supărat că din frigider i-ar fi dispărut o bucată de salam. Unul dintre bătrâni, în vârstă de 80 de ani, a murit la spital, câteva ore mai târziu. Filmul atacului sângeros a fost surprins de camerele de supraveghere din cămin. Atenţie, vă avertizez, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.
Scenele de groază s-au petrecut la ora 4 dimineaţa. Atacatorul a aşteptat ca întreg azilul să fie cufundat în tăcere şi şi-a atacat victima în timp ce dormea. Imaginile surprinse pe camerele de supraveghere arată cum individul iese din camera în care bătrânul de 80 de ani deja agonizează. Bărbatul e agitat şi gesticulează nervos.
A ucis pentru o felie de salam
Câteva secunde mai târziu, îi iese în cale un alt coleg şi, brusc, îl înjunghie şi pe acesta. Victima de 60 de ani cade la podea, într-o baltă de sânge. Suspectul nu se opreşte din lovituri nici măcar când asistentele, alertate de gălăgie, vin în fugă spre el.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Bărbatul de 80 de ani a fost atacat în această cameră. A fost luat prin surprindere şi nu a mai putut să se apere de furia agresorului.
- Crima din Călărași a fost filmată. Camerele din azil l-au surprins pe bătrânul de 79 atacând pe hol un alt...
- Crimă într-un azil din Călărași, pentru o bucată de salam. Furios, un bătrân și-a înjunghiat colegul, care...
- Criminal la 79 de ani. Un bătrân dintr-un azil din Călăraşi şi-a înjunghiat doi colegi. Unul dintre bărbaţi...
Ilie Ivan, coleg cameră victimă: A intrat pe uşă, m-a repezit: Ce faci, mă? Cu tine n-am treabă, cu el! S-a dus la el şi i-a înfipt cuţitul.
Apoi a venit asistenta, a luat pătura asta, i-a pus-o la inimă.
Martor: A fost inopinat. Nu ştie nimeni.
Scandalul ar fi început încă de seara. Atacatorul şi-ar fi pierdut minţile după ce a descoperit că îi lipseşte o bucată de salam. Furios peste măsură, s-a luat la ceartă cu bătrânul de 80 de ani. L-a ameninţat cu moartea, iar apoi s-a retras în camera sa. Doar ca să-şi pună la punct planul teribil. Câteva ore mai târziu, înarmat cu un cuţit, a comis nenorocirea.
Cornelia Manea, Parchetul Tribunalului Călărași: Inculpatul fusese plecat vreo două ore, cu permis de ieşire, la nişte membrii de familie. Când s-a întors, a constatat că din frigider i-au dispărut mezeluri. I-a reproşat unui coleg de cameră că i le-ar fi mâncat.
A doua victimă a avut noroc. Deşi a pierdut mult sânge, medicii au reuşit să-i stabilizeze starea. Atacatorul nu este la prima grozăvie. În anii '80, şi-a călcat soţia cu maşina şi a ucis-o. A stat 15 ani în închisoare la vremea respectivă. Bărbatul se afla în căminul de bătrâni din Călăraşi de anul trecut şi nu era cunoscut cu probleme psihice: ultima evaluare medicală a fost făcută în urmă cu doar o lună.
Ilinca Enescu, director azil: Era cel mai sociabil. Cel care întotdeauna te ajuta. Cel mai atent., el îi tundea, îi servea cu cafea, ceai, ce mai primea de acasă. Ieri am aflat şi noi că a avut antecedente.
Pensionarul va sta în arest următoarele 30 de zile. Victima sa nu mai are rude, aşa că azilul se va ocupa de înmormântare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰