Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Crimă într-un azil din Călărași, pentru o bucată de salam. Furios, un bătrân și-a înjunghiat colegul, care a sfârșit câteva ore mai târziu

Crimă şocantă într-un azil de bătrâni din Călăraşi. Un bărbat de 79 de ani i-a înjunghiat, cu un briceag, pe alţi doi vârstnici din centrul de îngrijire. Scandalul ar fi pornit de la o banală... bucată de salam. Cei doi au ajuns la spital, însă pentru unul dintre ei medicii nu au mai putut face nimic. Bărbatul a murit câteva ore mai târziu. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

de Bogdan Dinu

la 22.09.2022 , 08:26

Incidentul s-a petrecut ieri, la căminul pentru persoane vârstnice Sf. Antim Ivireanul, din Călărași. Totul s-a întâmplat în jurul orei 5 dimineaţa. O asistentă a sunat la 112, după ce a auzit gălăgie din salonul alăturat. 

Atacatorul și victima de 80 de ani s-ar fi certat de la o banală bucată de salam. Negru de furie, agresorul a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe bătrân în zona coastelor, în gât şi piept. Salariaţii căminului susţin că între cei doi exista o dispută mai veche care a degenerat.

"A fost inopinant, nu ştie nimeni. Nu ştie nimeni. Ei s-au bătut spre dimineaţă. Seara a fost ceartă. După aia s-au potolit şi s-a auzit scandalul dimineaţă, la ora 5.00". 

Vezi și

Atacatorul nu este la prima crimă. În anii '80 şi-a ucis soţia şi a petrecut 15 ani după gratii

Pe acelaşi subiect

Un al treilea bărbat, de 60 de ani, ar fi intervenit între cei doi pentru a-i despărţi, dar a fost şi el înjunghiat în picior. Cele două victime au ajuns la spital, însă bărbatul de 80 de ani a pierdut prea mult sânge şi medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. 

Bianca Ghiveci - IPJ Călărași: Persoanele în cauză au fost trasportate la spital, bărbatul de 80 de ani decedând ulterior. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. 

Agresorul nu este la prima crimă. În anii '80 şi-a ucis soţia şi a petrecut 15 ani după gratii. Bărbatul se afla în căminul de bătrâni din Călăraşi de anul trecut şi nu era cunoscut cu probleme psihice, ultima evaluare psihologică fiind făcută în urmă cu doar o lună. 

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Crimă într-un azil din Călărași, pentru o bucată de salam. Furios, un bătrân și-a înjunghiat colegul, care a sfârșit câteva ore mai târziu