Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fiul lui Sile Cămătaru, arestat preventiv după ce şi-a luat la pumni şi palme copilul de 12 ani pe stradă

Fiul lui Sile Cămătaru este cercetat de polițiști după ce și-ar fi agresat copilul de 12 ani pe o stradă din București. Momentul ar fi fost surprins de martori, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru violență în familie și tulburarea ordinii publice. Potrivit anchetatorilor, bărbatul l-ar fi lovit cu palmele și pumnii pe minor, pe fondul unor neînțelegeri.

de Redactia Observator

la 15.10.2025 , 18:13

Scene violente în Sectorul 3 Fiul lui Sile Cămătaru, arestat preventiv după ce şi-a luat la pumni şi palme copilul de 12 ani pe stradă - Poliţia Română

Poliţia Capitalei a anunţat miercuri că a prins un bărbat de 28 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

"În fapt, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii august, un bărbat de 28 de ani, tată al unui minor în vârstă de 12 ani, l-ar fi agresat fizic pe acesta. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat presupunerea rezonabilă că, pe o stradă din Sectorul 3, pe fondul unor neînţelegeri, bărbatul şi-ar fi agresat fiul, lovindu-l în mod repetat în mai multe zone ale corpului, în sensul că l-ar fi lovit cu palmele şi pumnii în zona capului şi a corpului - fapt care a condus, de asemenea, şi la tulburarea liniştii şi ordinii publice", a transmis Poliţia Capitalei.

Mama și bunicii nu ar fi depus plângere

Articolul continuă după reclamă

Instituţia a menţionat că atât bunicii copilului din partea mamei (care au în fapt copilul în îngrijire), cât şi mama acestuia, au refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu şi nu au dorit să formuleze plângere penală împotriva agresorului.

"De asemenea, s-a luat legătura cu inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, în vederea dispunerii măsurilor din competenţă", a mai transmis Poliţia Capitalei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 anunţă că procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 28 de ani şi propune arestarea preventivă a acestuia. Bărbatul a fost, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile, spun surse Observator.

Agresorul, identificat ca fiind fiul lui Sile Cămătaru

"În urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că la data de 06.08.2025, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Bucureşti, sectorul 3, inculpatul B.V.D. i-a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă şi l-a agresat fizic pe fiul său în vârstă de 12 ani, în sensul că l-a lovit cu palma peste faţă şi cu pumnul şi palma în zona corpului, provocându-i suferinţe fizice, prin acţiunile sale tulburând ordinea şi liniştea publică, fapta fiind comisă în prezenţa mai multor persoane care au manifestat un sentiment vizibil de teamă şi nelinişte", a transmis Parchetul.

Surse judiciare au precizat că agresorul este Balint Vasile Daniel, fiul lui Sile Cămătaru. Acesta s-ar fi enervat pe fiul lui că nu a reacţionat, când mai mulţi copii au sunat un membru al familiei şi au folosit un limbaj jignitor.

Copiii aflați în dificultate, fie că este vorba despre abuz, neglijare, exploatare, violență, sau cei care sunt martori la astfel de situații, pot cere ajutor NON-STOP la 119, numărul unic național de urgență pentru copii!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Fiul lui Sile Cămătaru, arestat preventiv după ce şi-a luat la pumni şi palme copilul de 12 ani pe stradă