Live Video Florin Cîțu a eliberat din funcție 103 prefecți și subprefecți. Traian Berbeceanu părăsește Prefectura București
Premierul Florin Cîţu a anunțat că au fost eliberaţi din funcţie 103 prefecţi şi subprefecţi şi numiţi alți 36 de prefecţi şi 75 de subprefecţi, care vor depune jurământul în cursul zilei de joi.

- A fost eliberat din functie și Traian Berbeceanu, prefectul de București, însă nu a fost făcută încă o nominalizare pentru acest post, a declarat prim-ministrul
"Am eliberat 103 prefecţi şi subprefecţi din funcţie şi au fost numiţi 36 de prefecţi din 42 şi 75 de suprefecţi din 85. Mâine, după ora 13.30 vor depune jurământul aceştia şi începând de mâine seară îşi vor prelua atribuţiile", a afirmat Florin Cîţu la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
Observator a transmis în direct pe Facebook declarațiile premierului:
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
- "Vom da faliment". Managerii de spitale reacţionează la OUG privind retragerea medicilor pensionari
Totodată, patru prefecţi propuşi de UDMR au fost numiţi miercuri de Guvern în judeţele Arad, Cluj, Satu Mare şi Sălaj.
"Organizațiile județene ale Uniunii au decis pe parcursul săptămânilor trecute, pe cine vor fi propune în funcțiile de prefect și subprefect în județe. Ca rezultat al înțelegerilor din coaliție, nominalizărilor și numirilor de astăzi, UDMR va avea prefecți în următoarele județe: Arad, Tóth Csaba; Cluj, Tasnádi István Szilárd; Satu-Mare, Altfatter Tamás-Ferenc îşi continuă activitatea ca prefect; Sălaj, Dari Tamás", a anunţat miercuri UDMR.
Noi numiri pe posturile de prefecți și subprefecți în următoarea perioadă
Uniunea anunţă că în perioada următoare, Executivul va numi și alți prefecți și subprefecți nominalizați de UDMR.
Conform negocierilor din coaliţie, UDMR ar urma să aibă 5 prefecţi şi 10 subprefecţi. În afara celor patru posturi pentru care au fost făcute miercuri numirile, UDMR ar urma să desemneze şi prefectul judeţului Covasna.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰