Antena Meniu Search
x

Florin Cîţu: Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Paşte, în care îşi arată speranţa că ne vom întoarce cât mai repede la normalitate, iar eforturile depuse pînp acum au meritat.

de Monica Palade

la 01.05.2021, 17:34

Premierul Florin Cîţu în şedinţă de guvern
Florin Cîţu: Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate - Hepta/Mediafax/Alexandru_Dobre

"Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom depăși cu bine perioada dificilă pe care o traversăm și vom reveni cât mai repede la normalitate. Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile pentru sănătatea noastră, viața socială și economică. Renunțările noastre de până acum au dat și dau în continuare roade.

Iubirea față de aproapele nostru, manifestată ca solidaritate și responsabilitate, a făcut ca personalul medical să reușească să salveze vieți și să aline suferințe, iar lucrătorii din domenii importante pentru cetățeni să desfășoare activitatea în condiții de siguranță și să-și îndeplinească misiunea mai departe, atunci când pandemia părea de neoprit.

Mulțumesc tuturor românilor care, de peste un an, dovedesc responsabilitate și fac eforturi să se adapteze noilor realități! În acest demers, care a fost uneori foarte greu, trebuie să fim împreună, pentru binele nostru comun", a transmis premierul.

Vaccinarea, soluţia pentru revenirea la normalitate

Pe acelaşi subiect

Totodată, Florin Cîţu mai spune că depinde doar de noi şi că trebuie să respectăm în continuare măsurile impuse de autorităţi.

"Depinde doar de noi să continuăm lupta pentru sănătate și echilibru. Este vital să menținem rigorile necesare unui trai în siguranță și să ne vaccinăm pentru a ne da șansa unul altuia la o viață cât mai aproape de normalitate. Am convingerea că, alături de cei dragi, vom găsi în continuare surse de motivație și de perseverență pentru a trece cu bine acest exercițiu de răbdare și a dovedi că tradițiile creștine și măsurile de protecție împotriva COVID-19 pot fi respectate în egală măsură.

Credincioșilor care celebrează Sărbătorile de Paști le doresc sănătate, armonie, iar speranța să ne lumineze gândurile, în timp ce privim spre cel de lângă noi și, împreună, spre viitor", mai spune şeful Executivului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Florin Cîţu: Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate