Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foi impregnate cu droguri, vândute la Poarta Albă pe bani plătiţi de rudele deţinuţilor şi ţigări. Patru indivizi, reţinuţi

Foi impregnate cu droguri erau vândute în penitenciarul Poarta Albă pentru două pachete de țigări de membrii unei rețele cercetați acum de polițiști și procurori pentru constituirea unui grup infracțional, efectuarea de operaţiuni cu substanțe psihoactive și trafic de droguri.

de Redactia Observator

la 20.02.2025 , 20:39

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au sesizat joi judecătorul de drepturi și libertăț̦i din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a 11 inculpați (9 bărbați și 2 femei), cu vârste cuprinse între 29 și 49 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.

Foile, livrate drept "corespondență"

Din cercetări a reieșit că, în 2024, patru inculpați au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat ceilalți inculpați cercetați în cauză. Astfel, 6 inculpați, aflați în executarea unor pedepse privative de libertate în penitenciar, împreună cu alți 5 inculpați din care unul aflat sub măsura arestului la domiciliu, au procurat și vândut, în mod repetat, către deținuți, substanțe psihoactive din categoria canabinoizilor sintetici și droguri de mare risc.

Vezi și

"Substanțele interzise au fost introduse în interiorul spațiului de detenție sub formă de corespondență, în interiorul căreia se aflau foi de hârtie tip matematică impregnate cu droguri de mare risc sau substanțe cu efect psihoactiv. În schimbul a 2 pătraț̦ele inculpații solicitau de la cumpărători 2 pachete de țigări, ori sume de bani care erau plătite de către consumatori, prin intermediul membrilor de familie, către persoane din anturajul apropiat al inculpaților", arată procurorii.

Pe acelaşi subiect

Astfel, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, inculpații aflați în spațiile de deținere au comercializat substanțe interzise, cantităț̦ile fiind indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

De asemenea, polițiștii din cadrul penitenciarului, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au găsit și ridicat cu ocazia unor controale efectuate în camera ocupată de liderul grupului, coli imprimate cu substanțe interzise, ascunse în diverse spații. O altă cantitate de substanță a fost descoperită și ridicată dintr-un spațiu exterior penitenciarului, locație în care pentru o scurtă perioadă a fost condus unul dintre inculpații încarcerați.

Miercuri, împreună cu polițiș̦tii Brigăzii de Combatere a Criminalităț̦ii Organizate Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Penitenciarelor Poarta Albă și Slobozia au fost puse în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Constanța și în spații de detenție din cadrul celor două unităț̦i de penitenciar, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Față de 4 dintre inculpații cercetați, procurorii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Evenimente » Foi impregnate cu droguri, vândute la Poarta Albă pe bani plătiţi de rudele deţinuţilor şi ţigări. Patru indivizi, reţinuţi