Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fostul manager al spitalului Rădăuți și două asistente șefe, plasați în arest la domiciliu pentru trafic de influență. Alte două cadre medicale, sub control judiciar

Scandalul mitei de 6000 de euro, pentru obţinerea unui post de brancardier la Spitalul Municipal Rădăuţi, s-a lăsat cu reţineri. Trei directori şi trei asistenţi au reţinuţi pentru trafic de influenţă, luare de mită şi alte infracţiuni. Procurorii au găsit probe că s-au cerut bani pentru concursuri de angajare dar şi pentru internări şi proceduri medicale.

de Angela Bertea

la 18.10.2024 , 14:17

În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. De altfel, miercuri au avut loc 108 percheziții pe raza județului Suceava. Printre instituțiile vizate s-a numărat într-adavăr și spitalul municipal din Rădăuți. Perchezițiile acolo au durat aproximativ 11 ore.

Mită de 12.000 de euro pentru posturi de brancardieri

După audieri, au fost dispuse și șase rețineri. Cei șase suspecți, angajați ai spitalului municipal Rădăuți, sunt acuzați de fapte de corupție. Dosarul instrumentat de procurorii anticorupție vizează în principal angajări trucate la spital, prin oferirea unor subiectele de concurs, dar și fapte de luare de mită, fapte ce au avut loc în perioada 2023 - 2024. Anchetatorii spun că fostul manger al spitalului Rădăuți ar fi primit 12.000 de euro, în total, pentru două posturi de brancardieri, bani ce ar fi fost restituiți pentru că persoanele respective nu au reușit să promoveze concursul și i-ar fi cerut înapoi.

Vezi și

De asemenea, în dosar mai apar acuzații de trafic de influență, dare de mită, abuz în serviciu ori instigare la dare de mită. 

Inițial cei șase suspecți au fost reținuți, ulterior au fost prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, acolo unde s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru trei persoane, printre care se numără fostul manager al spitalului Municipal Rădăuți și două asistente șefe. Apoi, control judiciar pentru alte două persoane, fosta directoare de îngrijiri medicale și un alt asistent medical, iar față de directorul medical nu s-a luat nici o măsură preventivă. Soluția dată de Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi contestată.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Fostul manager al spitalului Rădăuți și două asistente șefe, plasați în arest la domiciliu pentru trafic de influență. Alte două cadre medicale, sub control judiciar