Fostul ministru Ilan Laufer şi doi dintre copiii săi, loviţi de o maşină în timp ce se aflau pe trotinetă
Fostul ministrul pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer şi doi dintre copiii săi au fost implicaţi marţi dimineaţă într-un accident rutier, fiind loviţi de o maşină în timp ce se aflau pe trotinetă, pe strada Mircea Vulcănescu, din Bucureşti.
Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a relatat că, în jurul orei 08:50, a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Mircea Vulcănescu nr. 2, potrivit News.ro.
"Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident, în care au fost implicate un autovehicul şi o trotinetă electrică. Din primele date, conducătorul trotinetei electrice, un bărbat în vârstă de 42 de ani, ar fi transportat doi minori pe trotinetă", precizează Poliţia Rutieră.
În urma accidentului de circulaţie, nicio persoană nu a necesitat transportul la spital.
"Având în vedere că au rezultat exclusiv pagube materiale, persoanele implicate au fost îndrumate la Biroul Accidente Uşoare pentru soluţionare. Au fost testaţi ambii conducători cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind zero", menţionează sursa citată.
Persoana aflată pe trotineră împreună cu cei doi copii este fostul ministru Ilan Laufer.
În august 2023, Laufer şi familia sa au mai fost implicaţi într-un accident rutier, pe Bulevardul Carol I, în municipiul Câmpina, când maşina lui Laufer s-a izbit de un copac şi apoi de un alt autoturism, pe care tocmai încerca să îl evite. În maşină se aflau Laufer, soţia şi doi copii, cel mai hgrav rănit fiind fiul său, Nathaniel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
