Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fraţii Tate se pregătesc de "sfârşitul lumii" la Bucureşti. Buncăr cu cinema, bară de striptease şi seif

Le-au văzut, le-au încercat pe toate, aşa că fraţii Tate se pregătesc acum de sfârşitul lumii. Milionarii îşi fac un buncăr buncăr de aproape 4 milioane de dolari la Bucureşti. O vilă uriaşă subterană, cu 10 dormitoare, dar şi cu o bară de striptease. Strictul necesar, spun cei doi influenceri acuzaţi de viol şi trafic de persoane.

de Redactia Observator

la 22.08.2025 , 19:10

"Sub casa mea, am nevoie de o altă casă. Așa că îmi construiesc un buncăr cu 10 dormitoare, bară de striptease, sufragerie și tot ce-ţi trebuie pentru a supraviețui unei apocalipse", a declarat Tristan Tate.

Proiect de milioane cu dotări de lux

Un refugiu subteran de lux, evaluat la aproape 4 milioane de dolari, chiar în Bucureşti. Lucrările au început cu doar câteva luni înainte ca fraţii Tate să ajungă după gratii. Ascuns în spatele unei intrări secrete, buncărul include tavane înalte de 3 metri, proiector de film, bucătărie cu blaturi de granit, dar şi un seif iluminat cu neon pentru arme. Artizanul proiectului este cel mai mare constructor de buncăre din lume, cu o listă de clienţi de milioane: de la Mark Zuckerberg, la surorile Kardashian.

Articolul continuă după reclamă

"Își face 6 buncăre a câte 40 mp adică va obține în total 240 de mp, iar asta în lumea buncărelor este enorm. În primul rând îl va proteja de explozii nucleare, de gaze chimice, și cel mai important acel buncăr este o mare biosferă. Dacă intri în el și este o pandemie care distruge lumea și toată lumea moare, adică aerul pe care-l respiră este 100% mortal, buncărul pe care eu îl creez, nu doar al lui, ci toate pe care le fac, îl vor proteja de așa ceva", a explicat Ron Hubbard, fondatorul Atlas Survival Shelters.

Fraţii Tate, acuzaţii de exploatare sexuală şi spălare de bani

Fraţii Tate au fost arestați în România în 2022, acuzaţi că au exploatat sexual 34 de tinere, dar şi de spălare de bani. Ulterior, au rămas şi fără cele 12 maşini de lux, confiscate de procurori şi returnate anul trecut. Valoarea lor depăşeşte 4 milioane de euro.

"Tot ce facem e să câștigăm. Numește un moment în care frații Tate au pierdut. Nici măcar o dată. Patru dosare, un sistem românesc corupt și, pe deasupra, dosarele din Marea Britanie. Toată lumea a crezut că suntem terminaţi", transmiteau în urmă cu câteva luni cei doi fraţi anchetaţi pentru diverse infracţiuni în mai multe state.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Fraţii Tate se pregătesc de "sfârşitul lumii" la Bucureşti. Buncăr cu cinema, bară de striptease şi seif