Video Fructele exotice care au devenit o adevărată comoară pentru locuitorii din Dăbuleni. Un kilogram costă 16 lei
Oltenii au dat pepenele pe curmale. Pomii tropicali s-au adaptat perfect la climă, iar verile sufocante sunt mană cerească pentru fructul asiatic. Producătorii spun că sunt foarte uşor de întreţinut, iar de la un sigur pom scot şi 20 de kilograme de curmale. Recolta de anul acesta se anunţă bogată.
Curmalele chinezeşti sunt comoară dulce în Dăbuleni. În patria pepenilor, fructele asiatice le fac concurenţă. Verile româneşti, tot mai toride, nu îi afectează. Ba din contră.
"Rezistă foarte bine la secetă, la îngheţ. Fructifică an de an, nu are periodicitate de rodire. Are fructe care cresc şi se coc eşalonat. Nu se coc toate fructele în pomn în acelaşi timp", a declarat Irina Titirica - doctor inginer.
Șania Constantin cultivă de patru ani pomii tropicali. Are peste 20 de pomi, iar recolta este una bogată. Culege între 15 – 20 de kilograme dintr-un singur arbore.
"Cred că o să fie planta viitorului la noi în zonă pentru că pomii fructiferi, de exemplu nu am putut să mâncăm caise din cauza îngheţului târziu. Cireşii au început să se îmbolnavească, merii la fel", a declarat Șania Constantin - cultivator.
Nu se pierde nimic
Plus, sunt şi uşor de întreţinut.
"Nu prea ai lucrări de executat la ei, nu sunt ca la alţi pomi. În afară de apă, eu cel puţin nu am pus nimic altceva", a declarat Viorel Preda- cultivator.
Fructele sunt bogate în vitamine.
"Are un conţinut de vitamina C de zece ori mai mult decât în mere. Se folosesc şi frunzele pentru ceai", a declarat Aurelia Diaconu - director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.
"Într-un cuptor de aragaz sau într-un cuptor electric pot regla temperatura sub 100 de grade celsius şi păstrează temperatura 2,3 ore ca să se usuce. Le ambalează vidate în pungi speciale, fie în pungi mai mari păstrate la frigider şi îşi iau porţia necesară zilnică de acolo", a declarat Alina Paraschiv șef laborator.
Din curmal nu se pierde nimic. Frunzele sunt folosite pentru ceai, florile pentru miere, iar lemnul pentru mobilier. Pe nisipurile de la Dăbuleni, specialiștii au aclimatizat mai multe soiuri de fructe chinezeşti. Un kilogram costă 16 lei. Iar un pom în jur de 60 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰