Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Inundaţii devastatoare în Suceava şi Piatra Neamţ. Un mort, sute de evacuaţi: "Nu am mai văzut aşa"

După zile caniculare, furtunile au lovit cu o forţă devastatoare. În Bucovina, un bărbat a murit după ce a fost strivit de un copac la o cursă de alergare în vârful muntelui. În acelaşi timp, în Piatra Neamţ şi Suceava sute de locuitori au fost nevoiţi să îşi părăsească casele care au fost ţinta viiturii. Nu a fost linişte nici în alte zone. Copacii au fost doborâţi de rafale, iar drumurile au fost complet inundate.

de Angela Bertea

la 28.07.2025 , 08:18

Sportivul în vârstă de 50 de ani era din Bucureşti era împreună cu un grup de prieteni pe un traseu de alergare de 88 de kilometri din Bucovina. Furtuna de cod portocaliu l-a prins în zona Masivului Giumalău, când mai avea aproximativ 20 de kilometri până la linia de finish. Vijelia a rupt un copac uriaş care a căzut peste alergător. "Eram cu un kilometru sau doi mai în faţă. Alerga cu încă trei alergători 04.23 A venit dintr-odată, a început să bată vântul foarte tare. Brutal, abia ne-am ţinut pe picioare", poveteşte Atilla, un alergător din Târgu Secuiesc.

Salvatorilor le-a luat aproape două ore să ajungă până la bărbatul peste care căzuze arborele uriaş. Misiunea a fost una dificilă, pentru că tot traseul de zeci de kilometri era blocat de copacii doborâţi de vântul extrem de puternic. Când au ajuns, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. 

Sute de oameni, evacuaţi din calea apelor în Suceava

Articolul continuă după reclamă

Forţa naturii nu a avut milă nici în Suceva. Sute de oameni au fost evacuaţi de către pompieri din calea apelor. "Hai din casă, că se umflă râul şi nu mai putem ieşi! Haideţi să ieşim!" / "Nu putem risca prea mult, că se umflă apa şi nu mai putem trece" / "Niciodată nu a fost aşa ceva. Uitaţi la perete până unde a fost apa venită. S-au scos tone de apă". 

"Am vreo 69 de ani, am mai prins încă două viituri din astea, dar în aşa fel nu a fost. A intrat...dacă mai era 2 cm intra şi în casă. Apa până la brâu, peste un metru, un metru şi...a fost apa", spune Neculai Tănasă, localnic. "Ne-au afectat case. Drumurile sunt rupte, podeţe avem rupte. Apă peste tot, peste tot...atâta apă nu am văzut. Am câţiva ani, dar nu am văzut atâta apă", a declarat Gavril Niculeasa, viceprimar Slatina.

Persoană găsită moartă în albia unui pârâu

O persoană a fost găsită moartă, luni dimineața, în albia unui pârâu din județul Suceava, al cărui debit este crescut din cauza inundațiilor. ISU Suceava a anunțat că, în timpul misiunilor de monitorizare a zonelor afectate de inundații, forțele de intervenție au identificat trupul unei persoane în albia pârâului Neagra. "Debitul apei este foarte crescut, iar echipajele vor interveni pentru accesul la victimă și evacuarea ei", susțin pompierii.

În județul Suceava, de duminică după-amiaza până luni dimineața au fost emise șase atenționări hidrologice și meteorologice cod roșu și două portocalii.

Grindină de mărimea unei mingi de ping pong în Suceava, drum naţinal inundat în Piatra Neamţ

În unele zone, ploile puternice au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de ping pong. "Uite gheaţă...umple pumnul numai două d-astea. Cât ouăle de găină a plouat". În acelaşi timp, în Piatra Neamţ, ploaia torenţială a făcut ca un drum naţional să se inunde până la refuz. 

Deci Bistriţa este la nivelul şoselei...şi aici este DN-ul. Are apa la în jur de un metru.

Pe drumurile din judeţul Dolj, din cauza vântului puternic, copacii au căzut peste maşinile care circulau pe şosea. Scenariul a fost asemănător şi în Botoşani, unde rafalele au doborât mai mulţi arbori şi smuls cu totul un acoperiş. 

De marţi, temperaturile coboară şi vor atinge valori mai mici decât cele normale pentru mijlocul verii, iar furtunile se vor extinde în toată ţara.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Inundaţii devastatoare în Suceava şi Piatra Neamţ. Un mort, sute de evacuaţi: "Nu am mai văzut aşa"