Video Gabriel Resources spera la 7 miliarde de dolari de la România, iar acum nu are să ne dea 10 milioane de dolari. A deschis patru procese
Sechestrul pus de statul român după câştigarea procesului Roşia Montană a fost contestat în instanţă de compania Gabriel Resources, dezvoltatorul proiectului minier blocat. Prin acest demers se încearcă amânarea achitării datoriilor în valoare de 10 milioane de dolari. Gabriel Resources susține ca decizia Tribunalului de Arbitraj de la Washington, care dă câștig de cauza României este profund eronată şi că nu are de unde să-şi achite datoria.
Florentina Lazăr, reporter Observator: Statul român ia în calcul toate posibilitățile și își face strategia. Sunt deja patru dosare deschise la Tribunalul din Alba. Două dintre aceste acțiuni în instanță au fost făcute de Gabriel Resources, două de Roșia Montană Gold Corporation. Aceste două companii nu vor să plătească datoriile în valoare de 10 milioane de dolari. În urmă cu aproximativ o lună, statul român, prin ANAF, a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources pentru a-și recupera acestă datorie, asta după ce, pe 8 martie, România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană derulat timp de nouă ani. Compania canadiană ar putea să conteste însă în anulare această decizie. Are 90 de zile la dispoziție, începând cu dată de 8 martie, tocmai de aceea nici oficialii români nu vor se facă declarații în acest moment pentru a nu periclita acest dosar.
Companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) solicitaseră despăgubiri în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, în valoare de minim 6,7 miliarde de dolari. Procesul s-a judecat la Tribunalul de Arbitraj al Centrului pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID) de la Washington și a început în 2015.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰