Antena Meniu Search
x

Cazul Gheorghe Dincă impune o decizie radicală. Toate dosarele penale de la Caracal, reanalizate

Începând de azi, toate dosarele penale, inclusiv cauzele de viol şi lipsire de libertate, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, vor fi verificate la sânge de Procurorul General. Acesta se va ocupa de modul în care s-au realizat anchetele.

de Redactia Observator

la 01.08.2019, 17:56

Vezi și

Începând de azi, toate dosarele penale, inclusiv cauzele de viol şi lipsire de libertate, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, vor fi verificate la sânge de Procurorul General. Acesta se va ocupa de modul în care s-au realizat anchetele, pentru că în Dosarul Caracal au existat prea multe abateri.

Conform raportului MAI privind modul de intervenţie în cazul crimelor de la Caracal, ofiţerul care coordona percheziţia la locuinţa lui Gheorghe Dincă a cerut comandantului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova 20 de jandarmi în sprijin, însă comandantul a refuzat, pe motiv că jandarmii erau ocupaţi cu alte misiuni. 

Ulterior, comandantul Jandarmeriei Olt a pus la dispoziţie 10 jandarmi pentru a sprijini efectuarea percheziţiilor domiciliare. 

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat joi că poliţiştii au cerut ajutorul jandarmilor din Craiova, în cadrul anchetei de la Caracal, "în virtutea unei relaţii de prietenie" şi susţine că aceasta nu este o manieră profesionistă. 

Procurorul general a dispus efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, referitor la respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale, inclusiv cauzele de viol și lipsire de libertate.

Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control. Se va desfășura începând cu data de 1 august 2019 și are printre obiective și verificarea stadiului cercetărilor și a modalității de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală, având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 01.01.2018 - 31.07.2019.

Pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica "Persoane Urmărite", apar atât urmăriţii în baza unor mandate de executare a unor sentinţe de condamnare definitivă sau a unor mandate de arestare emise în lipsă, cât şi persoane dispărute.

Inclusiv Alexandra Măceşan şi Luiza Melencu, cele două fete din Olt care ar fi fost răpite şi ucise de Gheorghe Dincă, au fost introduse în baza de date "Copii Dispăruţi", dar numele şi fotografia acestora apar şi la "Persoane Urmărite".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Cazul Gheorghe Dincă impune o decizie radicală. Toate dosarele penale de la Caracal, reanalizate