Gogoşile şi porumbul fiert vândute pe plaja din Eforie, preparate în bucătării murdare şi fără autorizaţii
Gogoşile şi porumbul fiert cumpărate de pe plajă par plăceri nevinovate, dar ascund pericole! Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au mers pe urmele celor care vând gustări la malul mării şi au găsit în bucătărie focare de infecţie.
Gogoşile şi porumbul fiert cumpărate de pe plajă par plăceri nevinovate, dar ascund pericole! Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au mers pe urmele celor care vând gustări la malul mării şi au găsit în bucătărie focare de infecţie. Dar, pentru că gogoşeria clandestină din staţiunea Eforie nu e înregistrată nicăieri, OPC-ul nu poate aplica nicio sancţiune.
Imaginile care îi revoltă pe turişti au fost filmate chiar de şeful de la Protecţia Consumatorilor din Constanţa. Inspectorul a urmărit un vânzător ambulant, până a ajuns într-o bucătărie improvizată din curtea unei case.
Aici sunt frământate, prăjite şi umplute gogoşile pe care turiştii din Eforie le cumpără copiilor. Tot aici e fiert şi porumbul care se vinde pe plajă.
În staţiune, luaţi la întrebări, vânzătorii ambulanţi nu recunosc că marfa le-ar aparţine. Spun că ei sunt doar simpli distribuitori, plătiţi cu ziua.
Cei de la Protecţia Consumatorilor nu pot închide gogoşeria clandestină, pentru că ea nu figurează în sistemul de alimentaţie publică.
Horia Constantinescu - şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa:
Ceea ce face imposibila sanctionarea lor de catre noi, ca autoritate.
Aşa se face că pe plajă înfloresc afaceri care-i pun în pericol pe turişti.
Astfel de "mici afacerişti" pot fi doar amendaţi. Dar, anul trecut, doar 10% dintre vânzătorii ambulanţi au plătit contravenţiile primite. Singurii care pot stopa cu adevărat fenomenul sunt chiar turiştii. Trebuie să refuze însă produsele ce le pot pune în pericol sănătatea.
Alimente de o calitate îndoilenică nu se vând doar pe plajă. Vara trecută, inspectorii OPC au descoperit, într-un restaurant din Constanţa, ciorbă ţinută în chiuvetă şi carne expirată de patru luni. Iar la o terasă din Mamaia, o raţă fusese congelată cu tot cu pene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰