Video Golden Gate-ul de peste Dunăre, complet funcţional. De azi se poate circula și pe drumurile de legătură
Faimosul Golden Gate de la Brăila intră într-o nouă etapă. La doi ani după ce podul suspendat peste Dunăre a fost inaugurat, se dă startul de astăzi şi la circulaţia pe drumurile de legătură.
Iată că au trecut 2 ani de la inaugurarea podului peste Dunăre de la Brăila și de la construcția acestor drumuri de legătură care fac parte din acest proiect. A venit momentul predării proiectului în totalitate,
inaugurării lui și darea spre circulația acestor drumuri de legătură. Au trecut 2 ani în care acestea au fost închise și, culmea, 2 ani în care au avut nevoie de reparații aceste drumuri, cum este cel spre Jijila, care măsoară 13 kilometri, a fost reparat în mai multe rânduri din cauza tasărilor care apăreau de-a lungul șoselei în dreptul podurilor și podețelor.
Astăzi s-a dat spre circulație și acest drum din cadrul întregului proiect al podului peste Dunăre de la Brăila, un proiect care, încă de la inaugurare, a fost urmărit de blesteme, să spunem așa. Au fost nenumărate probleme, mai ales pe parte de asfalt la pod.
Drumurile de legătură cu podul peste Dunăre au fost închise timp de 2 ani de zile
Podul, efectiv, a fost reasfaltat de 5 ori până acum. Ultima reasfaltare făcută în primăvara acestui an cu o rețetă nouă de asfalt, spune constructorul. O rețetă care este mult mai rezistentă. În acest moment se circulă pe drumul dintre pod și Jijila, la fel ca și pe pasajul peste calea ferată Galați - Brăila. Șoferii care vin din acea zonă și care, spre exemplu, lucrează în Brăila sau Galați, pentru ei este o veste foarte bună pentru că astfel scurtează drumul cu aproximativ 20 de kilometri și, în același timp, ajung la destinație într-un timp mult mai scurt.
Un proiect care a costat peste 500 de milioane de euro, banii europeni în mare parte, care astăzi, în final, a ajuns să fie predat autorităților în totalitate. Aici mă refer la podul peste Dunăre, dar și la drumurile de legătură care, așa cum vă spuneam, au stat închise timp de 2 ani de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰