Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reasfaltări pe bandă rulantă, pe Golden Gate-ul românesc. Un sens întreg intră în reparaţii, circulaţia este deviată

Reparaţii peste reparaţii. În plin sezon al vacanţelor, Golden Gate de România pare să aibă din nou probleme. Nici nu se pune bine la punct o bandă de circulaţie, că deja se strică alta. De astăzi, de la ora 9.00, traficul de pe podul Brăila este deviat pe calea 1, cea de a doua intră aşadar în reparaţii.

de Adrian Obreja

la 06.08.2024 , 14:04

Urmează a patra reasfaltare la Podul peste Dunăre de la Brăila. Vorbim despre sensul Tulcea-Brăila, asta după ce asfaltul a ajuns să arate deplorabil. Arată pur şi simplu ca o bucată de plastilină care nu a fost modelată. Asta se întâmplă de câteva săptămâni de când asfaltul se deteriorează de la o zi la alta.

15 procese deschise între stat şi constructor

Este şi motivul pentru care acum constructorul a decis să închidă complet sensul de circulaţie Tulcea-Brăila. Se circulă doar pe celălalt sens, în ambele direcţii. Urmează o nouă reasfaltare în condiţiile în care podul a fost inaugurat în urmă cu un an şi o lună şi de atunci problemele nu au încetat să apară şi nici nu au fost rezolvate până în acest moment. A fost închis complet acest sens de circulaţie, va fi decopertat tot asfaltul şi va fi turnat unul nou, probabil o nouă reţetă de asfalt care să reziste atât tonajului greu, cât şi caniculei.

Vezi și

Există momentan 15 procese între statul român şi constructor, procese care încă sunt pe rol şi încă nu s-au finalizat. Toate sunt pe baza problemelor apărute în acest an de când a fost inaugurat podul. Podul încă nu a fost recepţionat şi nu va fi recepţionat de autorităţi până când nu vor fi rezolvate toate aceste probleme.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reasfaltări pe bandă rulantă, pe Golden Gate-ul românesc. Un sens întreg intră în reparaţii, circulaţia este deviată