Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rădoi: Grevă generală la metrou, de luni, pe termen nelimitat. Sute de mii de bucureşteni afectaţi

Zeci de mii de bucureşteni nu au putut folosi metroul pentru a ajunge la serviciu, în această dimineaţă. Iar calvarul nu se opreşte aici. Sindicaliştii spun că luni vor intra in grevă generală dacă nu vor ajunge la un acord cu reprezentanţii ministerului Transporturilor.

de Redactia Observator

la 15.11.2018 , 09:57

Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 04.00 şi 16.00 Grevă generală la metrou, de luni. 700.000 de mii de bucureşteni vor fi afectaţi - Observator.tv

Zeci de mii de bucureşteni nu au putut folosi metroul pentru a ajunge la serviciu, în această dimineaţă. Iar calvarul nu se opreşte aici. Sindicaliştii spun că luni vor intra in grevă generală dacă nu vor ajunge la un acord cu reprezentanţii ministerului Transporturilor.

Sindicaliştii cer o majorare a salariului de 42%, însă cererea lor a fost respinsă.

Angajaţii Metrorex au fost, în această dimineaţă, într-o grevă de avertisment de două ore, nemulţumirile principale fiind legate de salarii.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat negocierile purtate cu sindicaliştii de la metrou drept "şantaj", spunând că dacă s-ar accepta o astfel de creştere salarială, preţul biletului pentru o călătorie cu metroul ar creşte de la 2,5 la 4 lei.

Sindicaliştii au anunţat că, în cazul în care nu se vor primi de la managementul Metrorex răspunsuri favorabile la revendicările salariale, după greva de avertisment va urma o grevă generală, care ar putea afecta 700.000 de călători.

Grevă generală la metrou, de luni

Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 4.00 şi 16.00.

"În această dimineaţă putem spune că ne aflăm într-o situaţie delicată.Nu ştiu dacă în asemenea condiţii se poate stinge acest conflict înainte de greva generala de luni pe termen nelimitat între 4 și 16. Suntem obligaţi să asigurăm o treime din timpul de lucru", a declarat Ion Rădoi, liderul sindicatelor de la Metrou.

Sindicaliştii au solicitat managementului Metrorex o creştere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat, miercuri seară, că greva nu este "pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou". 

El a spus că negocierile privind contractul colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, iar "principala, prima şi nenegociabila revendicare a fost creşterea salariului cu 42%", în condiţiile în care în ultimii patru ani salariile din Metrorex au crescut în fiecare an.

El a susţinut că salariul mediu brut lunat variază în Metrorex, acesta fiind de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, 8.000 de lei pentru mecanici şi 5.300 de lei pentru cei care lucrează noaptea, adăugând că, pe lângă salarii, angajaţii Metrorex au şi "beneficii" precum tichete de masă de 12 pe zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutier, decontarea de 99% la un hotel din Buşteni care este al sindicatului, permise CFR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Rădoi: Grevă generală la metrou, de luni, pe termen nelimitat. Sute de mii de bucureşteni afectaţi